Drobul de sare şi vârsta de pensionare?

Opinia publică românească a fost cuprinsă de o nouă panică generată de tot felul de binevoitori dornici să intoxice spaţiul public cu tot felul de minciuni. S-a prezentat la posturile de ştiri informaţia potrivit căreia în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013 – 2020 apare ca an de punere în practică a egalizării vârstei de pensionare la 65 de ani, anul 2015.

Această manipulare printr-o minciună a făcut ca subiectul să fie tratat pe un ton negativ, foarte vehement, împotriva deciziei de a egaliza vârsta de pensionare. Însă, la o lecturare a Strategiei,  se poate observa de către oricine că nu se aminteşte în nicăieri de o asemenea acţiune socială într-un timp atât de scurt. Standardizarea vârstei de pensionare şi pentru bărbaţi şi pentru femei la 65 de ani se bazează pe o recomandare din partea Comisiei Europene, venită în conformitate cu Directiva 2000/78/CE pe care toate ţările europene au obligaţia să o implementeze.

Aplicarea recomandării europene nu se poate face într-un timp atât de scurt precum au presupus răuvoitorii, fiind nevoie de mai mulți ani pentru a adapta sistemul de pensii românesc la noile schimbări. Acest lucru este planificat să se întâmple în perioada 2030-2035. Termenul a fost obţinut de către Guvernul României după o serie de negocieri purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Până în ianuarie 2015 va avea loc o creştere a vârstelor standard de pensionare, la 60 de ani pentru femei şi 65 pentru bărbaţi, însă acest lucru a fost stabilit în baza legii numărul 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. În perioada cuprinsă între 2015 şi 2030 va avea loc o creştere a vârstei standard de pensionare doar pentru femei, de la 60 de ani la 63, fiind reglementată prin Legea numărul 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.

Alarmarea presei şi a politicienilor de opoziţie pentru o măsură care va avea loc peste mai bine de 20 de ani este pur şi simplu hilară. Măsura de a se egaliza vârsta standard de pensionare între femei şi bărbaţi este o realitate cu care se confruntă întreaga Europă. România este unul dintre cele două state care nu au luat încă nicio decizie în vederea egalizării vârstei de pensionare, în condiţiile în care rata de ocupare a lucrătorilor vârstinici de 41,4% în 2012, este considerabil mai mică decât media UE.

Faptul că deficitul de pensii a ajuns în luna iulie a acestui an la 1,6 miliarde de euro reprezintă un argument solid pentru ca măsura egalizării vârstei de ieşire la pensie să fie introdusă. Atingerea acestui deficit este un semnal că valoarea totală a veniturilor încasate la bugetul asigurărilor sociale a ajuns sub nivelul cheltuielilor sociale. Această realitate, dură pentru România, este o consecinţă a scăderii numărului de salariaţi în ultimele două decenii de la 8,1 milioane în 1990, la 4,3 milioane în 2012, timp în care numărul pensionarilor aproape s-a dublat, ajungând de la 3,5 milioane la 5,3 milioane.

Scăderea forţei de muncă vine ca urmare a faptului că mulţi dintre românii apţi de muncă au plecat în străinătate. De asemenea, o altă consecinţă este aceea că vârsta reală de pensionare este în acest moment de 58 de ani. Multe persoane preferă să iasă la pensie fie pe caz de boală, fie că îndeplinesc punctele de cotizare.

În prezent, prin actuala Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se respectă termenele prevăzute în legile aflate în vigoare. Alegerea perioadei 2030 – 2035 pentru a implementa directiva Uniunii nu a fost întâmplătoare, deoarece atunci va fi România cel mai probabil pregătită să o pună în aplicare.

Criticile din partea partidelor din afara sferei de putere, dar şi din partea mass-mediei, nu ţin cont de faptul că actualul sistem de pensii nu mai este unul sustenabil. Inversarea în ultimii 20 de ani a numărului de salariaţi cu numărul de pensionari, a făcut ca şi deficitul bugetului pensiilor să fie de 1,6 miliarde de euro. Pentru a crea un sistem care să se plieze la realităţile din România este nevoie şi de creşterea vârstei de pensionare.

Pe lângă armonizarea sistemului de pensii cu realităţile din România, un alt argument care face din egalizarea vârstei de pensionare o necesitate este acela că populaţia ţării se află într-un continuu proces de îmbătrânire. Totodată, îmbătrânirea accentuează situaţia financiară dezastruoasă a fondului public de pensii.

În acest moment, între femei şi bărbaţi este o discrepanţă mare cauzată de actuala lege a pensiilor, care duce la inegalităţi în principal de ordin economic. Vârsta de pensionare pentru femei fiind cu 5 ani mai mică decât cea a bărbaţilor face ca diferenţa de valoare dintre pensii să fie una importantă. Diferenţele vin ca urmare a veniturilor mai mici din perioada vieţii active, prin concentrarea femeilor în domenii mai prost plătite. Totuşi, ieşirea timpurie de pe piaţa forţei de muncă a femeilor rămâne cel mai important factor de inegalitate, deoarece sistemul de puncte utilizat în calculul pensiei, îi va penaliza pe cei care se retrag mai devreme din activitate.

Totodată, femeile cunosc de asemenea o pondere mai mare în schemele de ieşire la pensie anticipat, fapt care face ca o pensie medie să fie cu 50% mai mică decât în mod normal.

Egalizarea vârstei de pensionare dintre femei şi bărbaţi reprezintă un beneficiu pentru partea feminină, deoarece, în acest fel se poate reduce decalajul valorii pensiei dintre cele două categorii. De asemenea, ieşirea din activitate la o vârstă timpurie reprezintă, din punct de vedere psihologic, un moment care poate duce la depresie, deoarece se modifică stilul de viaţă, iar ideea de inutilitate se impregnează în conştientul oamenilor.

Deocamdată toată agitaţia creată este una fără rost, preocupându-ne de ce va fi peste 20 de ani, în loc să luăm în considerare că sunt luate nişte măsuri la ora actuală care pot fi îmbunătăţite pe parcurs. Propaganda politicianistă şi dorinţa de manipulare a presei îndoctrinate dau unei măsuri care vizează viitorul proporțiile unui dezastru apocaliptic în prezent, fără a avea la bază o argumentație solidă.