Ducesa Kate, desemnată cea mai elegantă personalitate din Marea Britanie. Cine completează podiumul
Ducesa Catherine de Cambridge a fost aleasă cea mai elegantă personalitate feminină din Marea Britanie, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat recent.
ntoarsă recent dintr-un turneu oficial de trei săptămâni în Noua Zeelandă şi Australia, ducesa Catherine a ocupat primul loc în top, cu 21% dintre voturi, surclasând-o de departe pe top-modelul Kate Moss, care, cu 4% dintre voturi, a reuşit să ocupe abia locul al optulea, informează dailymail.co.uk.
Pe locul al doilea în top se situează vedeta de televiziune Holly Willoughby (13%), iar locul al treilea este ocupat de cântăreaţa Cheryl Cole (9%).
Topul cinci este completat de actriţa Emma Watson (cu 5% dintre voturi) şi de actriţa Michelle Keegan (cu 4%).
Se pare că eleganţa ducesei de Cambridge s-ar datora în mare parte sfaturilor reginei Elizabeth a II-a, care i-ar fi recomandat să poarte fuste şi rochii a căror lungime se opreşte la genunchi şi să adopte un stil mai sofisticat.
Tendinţa fustelor până la genunchi s-a extins, de altfel, dincolo de familia regală, o treime dintre femeile britanice (33%) declarând că doresc să investească în piese vestimentare de acest tip.
În plus, aproape trei sferturi dintre bărbaţi (72%) consideră că o fustă lungă până la genunchi este elegantă, afirmând că îşi doresc ca partenerele lor să poarte acest obiect vestimentar.
Cu toate acestea, aproape două treimi dintre bărbaţi (64%) au recunoscut că atenţia le este atrasă mai uşor de femeile care poartă fuste scurte.
"Când este vorba despre stil, este clar că opinia reginei este suverană. Sub îndrumarea atentă a majestăţii sale, Kate a reuşit să se situeze pe primul loc în clasamentul eleganţei, tot mai multe femei preferând acum fustele şi rochiile mai lungi", a spus Nick Chalkley, director al departamentului Fashion Buyer al site-ului de cumpărături QVC, care a comandat sondajul.
În vârstă de 32 de ani, Kate Middleton a devenit ducesă de Cambridge în urma căsătoriei sale cu prinţul William al Marii Britanii, care a avut loc în aprilie 2011.