Duelul mitingurilor în ziua moțiunii. Jandarmeria, în alertă!
Ziua moțiunii! Dezbaterea și votarea moțiunii se vor face cu protestatarii în jurul Palatului Parlamentului. Nu vin doar cei care susțin căderea Guvernului Dăncilă. Și premierul va avea susținători.
Ziua moțiunii! Mai multe proteste sunt anunţate în jurul Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii. Unul îi are ca iniţiatori pe parlamentarii USR, care le-au cerut cetăţenilor ”să-şi ia o zi liberă pentru România”.
„Ploaia nu ne sperie, avem şi pelerine. Ia-ţi o zi liberă pentru România! USR cheamă toţi cetăţenii români la un protest paşnic miercuri, 27 iunie, în parcul Izvor din faţa Parlamentului, începând cu ora 12:00. Miercuri este ziua în care se votează în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD. Ziua în care acest partid trebuie să plece de la putere!”, este mesajul transmis de USR pe pagina de Facebook a evenimentului.
Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, iar pe reţelele de socializare au fost anunţate mai multe evenimente de protest, inclusiv un ”protest pe roţi”, cu autovehiculele, în jurul Palatului Parlamentului.
Manifestanţii vor să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei după aflarea rezultatului dezbaterii.
Este posibil ca în zonă să apară și susţinătorii actualei puteri, conform afirmaţiilor senatorului PSD Claudiu Manda, care a spus că în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului.