Dumitru (Consiliul Fiscal): Statul va cheltui cu salariile bugetarilor jumătate din veniturile colectate în 2022
Aplicarea Legii salarizării unice va duce la situaţia în care cheltuielile statului cu salariile în sectorul bugetar vor ajunge la 12% din PIB în anul 2022, ceea ce înseamnă jumătate din veniturile colectate la bugetul de stat, şi nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
"Se doreşte o creştere substanţială a salariilor în sectorul bugetar. Acum ponderea lor este de 8,4% din PIB, iar proiecţiile arată că aceasta va fi 10% din PIB în anul 2020 şi de 12% în 2020, de departe cea mai mare alocare făcută vreodată în România şi ar fi peste media europeană", a spus el, relativ la proiectul Legii salarizării publicat de PSD la începutul acestei săptămâni.
Potrivit acestuia, media europeană în ceea ce priveşte anvelopa salariilor bugetare raportată la PIB este de 10%.
"Oricum, comparaţia cu media europeană nu este relevantă, pentru că veniturile din colectare sunt mult mai mici în România decât arată media europeană", a susţinut Dumitru.
El a arătat că, în România, veniturile colectate reprezintă doar 25% din PIB, mult sub media europeană de 40%.
"Noi chiar şi la 8,4% din PIB alocare înseamnă că alocăm către salariile din sectorul bugetar 32% din veniturile colectate. Ar urma ca în 2022 aproape jumătate din ce colectăm să meargă către salariile din sectorul bugetar, ceea ce ar fi de departe cea mai mare cotă şi este ceva nesustenabil, nerealist, pentru că nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic", a apreciat preşedintele Consiliului Fiscal.
În opinia sa, este evident că trebuie să creştem nivelul de colectare.
"Trebuie să înţelegem că nu ne putem compara cu media europeană ca şi cheltuieli, dacă nu ne comparăm şi ca resurse, care sunt mult mai mici", a adăugat Dumitru.
Potrivit unui document al Consiliului Fiscal, în România rata de colectare a taxelor şi impozitelor a fost de 28,1% din PIB în 2015, după care a scăzut la 26,1% în 2016 şi va fi la 25,4% din PIB în 2017 şi 2018.
Cele mai mari rate de colectare după 1995 au fost înregistrate în anii 1999 şi 2000: 31,2% din PIB, respectiv 30,7% din PIB.
Documentul mai arată că, în februarie 2017, salariul mediu brut în sectorul public din România a fost de 842 de euro, iar cel din sectorul privat, de 652 de euro. În administraţia publică, salariul mediu brut era de 1.116 euro, în sănătate, de 818 euro, iar în educaţie, de 711 euro.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că noua lege a salarizării, care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie, este foarte importantă, întrucât face ordine într-un sistem care nu este foarte bine calibrat şi care va motiva mai mult angajaţii din administraţie să fie mai performanţi.
''Este foarte important, pentru că reaşează şi face ordine (nou alege a salarizării unitare, n.r.) într-un sistem care în acest moment nu este foarte bine calibrat, unde există situaţii cel puţin ciudate, unde volumul muncii nu este foarte bine corelat cu salariul pe care fiecare persoană din administraţie îl are. Trebuie să refacem această piramidă pe principii corecte, transparente şi care să mulţumească, dar să şi dinamizeze munca în administraţia publică locală. Nu doar mulţumirea şi nivelul de salarizare trebuie să fie, ci şi ţinta pe care fiecare persoană care lucrează în administraţie trebuie să şi-o pună, de a deveni mai bun, devenind mai bun va munci mai bine'', a afirmat Sorin Grindeanu.
Premierul a subliniat că proiectul de lege este foarte bun, urmând să fie discutat în următoarele săptămâni în Parlament, astfel încât de la 1 iulie această lege să intre în vigoare. Sorin Grindeanu a subliniat că s-a lucrat foarte mult la proiect de către echipele de la Ministerul Muncii, care au fost susţinute de Ministerul Finanţelor, precizând că trebuie să existe sustenabilitate financiară pentru un asemenea demers.