Intelectualii lui Băsescu. Durerile mari sunt mute: intelectualilor lui Băsescu le-a pierit verbul

| 20 iun, 2014

Intelectualii lui Băsescu. Intelectualii ”publici”, care țineau prelegeri despre virtuțile capitalismului de cumetrie băsistă, din fior financiar sau naivitate, au tăcut, oripilați și ei.

Intelectualii lui Băsescu. Nu credem să existe o lovitură mai puternică pentru intelighenția publică, de dreapta, decât dezamăgirea dublă legată de Traian Băsescu. Prima a fost susținerea necondiționată - previzibilă, de altfel – acordată de acesta Elenei Udrea, în pofida rezultatului dezolant obținut la europarlamentare. În baza acestui sprijin, preferata președintelui a eliminat din cursa pentru șefia partidului toți intelectualii care, spre deosebire de Cristi Preda, nu au avut inspirația, prudența sau ocazia să-și asigure o situație politică și nu numai, pe viitor. Execuția sumară, umilitoare și fără drept de apel a reformiștilor din PMP a fost o înfrângere clonată parcă după aceea suferită de grupul reformiștilor lui Macovei, în PDL. Până și numărul de voturi obținut de gruparea reformistă a fost același: irelevant.

Citește și: Congres PMP. Elena Udrea este noul preşedinte al PMP

A doua dezamăgire, ca o lespede de mormânt peste iluziile ”dreptei intelectuale”, este cea a lăturilor și acuzațiilor deversate democratic de clanul lui Bercea Mondialu peste calicia lui Mircea Băsescu, peste mofturile justițiare ale președintelui, peste lupta anticorupție a lui Kovesi, peste eroismul Liviei Stanciu și peste destoinicia fidelului Blaga. O tăcere mormântală, oripilată s-a lăsat deopotrivă peste societatea civilă, peste oengeurile îngrășate pe fonduri culturalicești, peste intelectualii deveniți peste noapte propagandiști în slujba Palatului Cotroceni și peste activiștii dreptei, ridicați la fel de repede la ranguri militare sau academice. Intelectualii ”publici” care țineau prelegeri despre virtuțile capitalismului de cumetrie băsistă, din fior financiar sau naivitate, au tăcut, oripilați și ei. În liniștea profundă se aude hârșâind doar racleta lui Gușă care, lipsit cu desăvârșire de simțul ridicolului, încearcă să curețe astfel oceanul de fecale.

Un lung pomelnic de nume ne vin în minte. Oare ce face X, Y, oare ce mai zice Z. Contează ei atât de tare încât să-i nominalizăm și să le aducem aminte idolatria depusă jenant la picioarele unui individ despre care aflăm astăzi că nu are ”dosar” nici cât să fie ales președintele unei asociații de locatari? Se știu ei și singuri, la fel de bine precum îi știm și noi, ceilalți, plebea desconsiderată de elitele lui Băsescu și amenințată cu spectrul votului cenzitar, pentru că nu mai votăm ”cum trebuie, adică ”în interesul național”. Interesul de care se face vorbire și pentru care dreptacii timorați țineau odinioară simpozioane bară la bară, are ca unitate de măsură omologată de familia ”preacinstitului” Băsescu: mormanul. Mormanul de dolari, mormanul de euro, mormanul de mită și mormanul de rușine sub care este îngropată încă o dată președinția, împreună cu toată națiunea română.

Citește și: Scandalul creat de Băsescu pentru decorarea cuplului Patapievici-Mihăieş este neîntemeiat

Traian Băsescu și rubedeniile lui confirmă la modul odios cele mai bicisnice prejudecăți vehiculate prin străinătate la adresa românilor. Măcar pentru atâta lucru și ar trebui să-și inventeze o minimă resursă de onoare și să-și dea demisia!

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 iun, 2014
Ana
Ideea nu era ca presedintele sa-l gratieze sau sa intervina pentru Bercea Mondialul ci sa se foloseasca de necazul omului,sa-l jecmaneasca de sute de mii de euro (600 mii euro nu li s-a parut suficient,a sugerat ca ar fi necesari 1 milion de euro).Li s-a inscenat un flagrant mizerabil ca sa-i infunde si ei sa scape de returnarea banilor.A sapat groapa altora si au cazut frumusel in ea.A fraierit si batjocorit poporul roman dar pe D-zeu i-a descoperit.Asa-i cind juri mincinos pe biblie.Daca nu exista Antena 1 romii ajungeau la puscarie si excrocul Mircea Basescu cu complicele lui scapau,totul s-ar fi musamalizat.Cam asta-i adevarul si Justitia cind este vorba de presedinte.Nu au avut de ales, ca romii au fost cu 5 minute mai isteti decit Mirciulica si Traienel.Asta-i adevarul ca sa stii si tu mai Ioane
20 iun, 2014
Ion
Si totusi...
Orbit de antibasism ,nu sesizezi D-le Stan ,esentialul , si anume faptul ca justitia asta basista , aresteaza inclusiv membrii familiei presedintelui. Basescu era vinovat, daca in ciuda probelor, Mircea Basescu era liber ,ceea ce nu e cazul. As dori sa va aflu parerea dv ,de pilda, daca acest fapt se intimpla ,daca Voicu de la PSD reusea sa puna mina pe justitie ,cam care ar fi fost finalizarea ?? ...Sa facem jocul asta , de dragul impartialitatii care ar trebui sa caracterizeze orice ziarist serios .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ