Economica.net: Cel mai mare dealer Vodafone îşi face lanţ de restaurante Subway

| 22 iun, 2013

Arsis Trading, cel mai mare dealer Vodafone, va deschide la Constanţa un al doilea restaurant Subway, după ce, la finele anului trecut, a inaugurat o unitate în Bucureşti. Este prima companie din România care a obţinut licenţa pentru a opera două fast-food-uri Subway .

Cel mai mare dealer Vodafone, Arsis Trading, va inaugura în curând cel de-al doilea restaurant Subway operat de ei, după ce, la finele anului trecut au deschis prima unitate, în galeriile comerciale ale Carrefour Orhideea din Bucureşti. Noul fast-food se va deschide la Constanţa, în cadrul City Park Mall  şi va fi operat de compania SC Subresto Thitrd SRL, deţinută de Arsis Trading SRL (5% din acţiuni), Mirea Radu Cristian-patronul Arsis  (90% din acţiuni) şi Mirea Alexandra (5% din acţiuni), anunţă Economica.net.

 

Dealerul Vodafone devine astfel primul francizat din România al Subway care operează două unităţi, în condiţiile în care lanţul american are reguli stricte în ceea ce priveşte acordarea unei noi licenţe. "Partenerii noştri francizaţi pot începe cu un singur restaurant Subway. După ce demonstrează că pot administra respectiva unitate în conformitate cu standardele Subway, pot primi aprobarea pentru deschiderea mai multor restaurante. Mulţi dintre partenerii noştri actuali doresc să deschidă mai multe restaurante, iar noi suntem pregătiţi să susţinem astfel de planuri", ne declara Rumen Radev, dirctorul de dezvoltare Subway pentru România şi Bulgaria al Subway.

 

Arsis Trading SRL a terminat 2011 cu o cifră de afaceri de aproximativ 128,5 milioane de lei şi un profit net de peste 456.000 de lei.

 

Restaurantul american de tip fast-food Subway a intrat în România, în franciză, în luna aprilie a aacestui an, prima unitate deschisă fiind în zona Piaţa Victoriei din Bucureşti. Acum, lanţul are pe plan local 14 unităţi inaugurate şi a anunţat încă unul, ce va fi inaugurat în curând în Gara de Nord din bucureşti. Planul este de a inaugura 40 de unităţi în următorii patru ani.

 

Înfiinţat în anul 1965, în Connecticut, SUA, Subway deţine în prezent peste 36.000 de restaurante, în 98 de ţări.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ