Ședința liberalilor. BLAGA: Trebuie să scoatem cât mai repede PSD de la guvernare

| 31 ian, 13:08

Delegaţii fostelor PNL şi PDL s-au reunit, sâmbătă, la Parlament, pentru a valida următoarea etapă a fuziunii dintre cele două partide, în teritoriu. Noul Partid Naţional Liberal rezultat în urma fuziunii dintre fostele PNL şi PDL a fost înscris marţi în registrul partidelor politice.

În discursul său, co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a vorbit  despre alegerile din 16 noiembrie dar și despre guvernarea PSD.

"Alegerile din 16 noiembrie au arătat cât de corecte au fost deciziile de atunci. 2014 este primul pas din realizarea proiectului politic România lucrului bine făcut. "“Spuneam din august, dacă vă aduceţi aminte, că singurul dintre noi care îl poate bate pe Victor Ponta este Klaus Iohannis. Şi l-am ales pe Klaus Iohannis. A câştigat Preşedinţia, dar şi noi am contribuit la asta. Vă mulţumesc tuturor pentru implicare. Este nevoie de un guvern al nostru care să susţină proiectul lui Klaus Iohannis. E un lucru foarte bun că se munceşte mult, se munceşte bine şi termenul de 28 februarie va fi respectat, iar fie organizaţie va avea proiectul programului de guvernare. Desigur, după ce lucrurile acestea sunt făcute, la un moment dat va trebui susţinut de oameni. Dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinut de acei oameni care să nu facă calificarea la locul de muncă, să stăpânească zonele pe care le administrează, dar să înţelegem ceva. Mare atenţie cum desemnăm oamenii, pentru că trebuie cât mai repede să scoatem PSD de la guvernare. Uitaţi-vă la Victor Ponta! Şase săptămâni a stat ca un pisicuţ. Printre materialele pe care le discutăm azi o să vedeţi cum împarte banii, unde ajung cei mai mulţi bani. Repetă toat relele făcute până acum. Avem obligaţia de a pune în practică ce am spus alături de Iohannis în campanie”, a spus Blaga.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 feb, 07:18
tyrex
De ce te grabesti atata buldog penal si nenorocit ? Ti-e frica ca iei urma prietenului tau Videanu? Nici o grija nenorocitule ca iti vine randul penttu cat ai furat si cate mizerii ai facut krimianl imputit ce esti. Crezi ca daca v-ati ascuns in chilotii murdari plini de rahat ai PNL-ului vi s-a pierdut urma? Esti culmea tupeului si obrazniciei ,a lipsei de bun simt ,a mitocanismului ,a bataii de joc fata de romani , tu un vierme de politician mai indraznesti sa vorbesti de guvernare si de altii? Siktir zdreanta penala la balamuc sau la puscarie cu tine.
31 ian, 13:51
Alexandru Valeriu Pantelimon
Interlopii vor sa ajunga din nou la putere ca sa ne fure in continuare (hotia e numita de Merckel si gasca austeritate) , dar nu pentru ei )si pentru a nu ajunge in fata justitiei .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ