Educaţia – divizată între buna şi reaua credinţă a sindicatelor

Luni dimineaţă, câteva sute de membrii ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" s-au adunat în faţa Palatului Parlamentului pentru a protesta, urmând ca Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) să desfăşoare miercuri o altă manifestaţie. Cei din FSLI au organizat şi săptămâna trecută acţiuni de protest, intrând trei zile în grevă japoneză şi pichetând sediul Guvernului şi al USL-ului.

În România, nu există nicio organizaţie sindicală mare care să reunească toate sindicatele din sistemul educaţional. În schimb, avem cele două mari federaţii din învăţământul pre-universitar, FSE "Spiru Haret" şi FSLI, cărora li se adaugă Federaţia Naţională Sindicală “Alma Mater”, ce reprezintă oamenii din mediul universitar, şi diverse asociaţii ale părinţilor, elevilor şi studenţilor. Dintre acestea doar cele două federaţii sindicale preuniversitare au ales să demareze acţiuni de protest, preferând însă să iasă în stradă separat.

Ca cereri, ambele organizaţii vor alocarea a minim 6% din PIB pentru învăţământ, o lege specială pentru salarizarea personalului din educaţie (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic), debirocratizarea actului educaţional, depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice.

Deşi ambele sindicate au liste de revendicări comune, între atitudinea faţă de guvern a celor de la "Spiru Haret" şi modul în care FSLI-ul a decis să se comporte în raport cu executivul există diferenţe mari. În primul rând, este vorba despre cum au ales liderii sindicali să-şi construiască strategia de comunicare publică premergătoare protestelor. Încă de vineri, liderul "Spiru Haret", Marius Nistor, a remis un comunicat în care explica motivațiile protestului. "Pot să spun că actualul Guvern a avut cea mai lungă perioadă de pace socială. Am tot sperat că promisiunile făcute, înainte de alegeri, vor fi materializate. Nu pot să neg redeschiderea dialogului social şi rezolvarea unor probleme din sistemul educaţional. Totuşi, revendicările principale nu şi-au găsit încă soluţii. Ne dorim ca prin acest pichet să le arătăm politicienilor că, dacă pe ei nu îi interesează ce se întâmplă cu cei peste 3,5 milioane de elevi şi peste 350.000 de angajaţi din învăţământ, pe noi ne interesează", a afirmat Marius Nistor.

Deşi tonul domnului Nistor poate părea la prima vedere categoric, mesajul arată disponibilitatea sidicatului condus de domnia sa de a se aşeza la masă şi de a negocia cu Guvernul o parte din cereri. Această atitudine este una constructivă deoarece, deşi un lider sindical urmăreşte în primul rând interesele sindicaliştilor pe care îi reprezintă, el nu trebuie să facă acest lucru într-o manieră inflexibilă. Orice negociere între patronate şi sindicate funcţioneză atâta timp cât ambele părţi înţeleg că trebuie făcute unele concesii şi tocmai aceasta este invitaţia pe care domnul Nistor o face Guvernului.

Această atitudine nu este împărţăşită şi de cealaltă federaţie sindicală din învăţământul preuniversitar. De mai multe luni, cei de la FSLI au ameninţat cu acţiuni de protest, precizând că singurul mod prin care executivul poate evita mitingurile este să le dea sindicaliştilor tot ceea ce vor. Nu mai devreme de săptămâna trecută, liderul FSLI, Simion Hăncescu, afirma că: "Două lucruri așteptăm de la Guvern — să vedem ce se întâmplă cu finanțarea, pentru că aceasta e tema discuției, de aici pleacă totul și vrem să vedem dacă Executivul intenționează modificarea grilei din învățământ, pentru că un profesor debutant e muritor de foame, așteptăm și dacă acest lucru se va întâmpla suntem dispuși chiar să renunțăm sau să amânăm acel miting din 6 noiembrie". Cu alte cuvinte, Guvernul trebuia întâi să cedeze revendicărilor ca mai apoi cei de la FSLI să fie dispuşi să se aşeze la masa negocierilor. O asemenea tactică de comunicare nu are nimic de a face cu un dialog care se doreşte a fi constructiv. Mai degrabă, din mesajul prezentat mai sus, putem deduce o rea-credinţă din partea liderilor FSLI. Toate declaraţiile publice din ultima vreme ale Federaţiei Sidicatelor Libere din Învăţământ au fost făcute pe un ton confruntaţional.

De asemenea, mai trebuie făcută o precizare, aceea că zilele acestea la Bucureşti se află o delegaţie a FMI-ului care analizează principalele elemente ale bugetului pe anul viitor. Mai multe surse din executiv au afirmat deja că şi cei de la Ministerul Educaţiei vor o alocare cât mai apropiată de nivelul de 6% din PIB şi că vor negocia cu reprezentanţii FMI salarii mai mari pentru debutanţii din sistemul de învăţământ. În acest context, atitudinea celor de la FSLI pare cel puţin ciudată, din moment ce chiar executivul se luptă pentru o parte din cererile lor principale. În loc să aştepte deznodământul acestor negocieri, cei de la FSLI sunt dispuşi să meargă inclusiv până la paralizarea întregului sistem de învăţământ din România, excluzând în acelaşi timp orice formă de dialog. Pentru ce, e greu de spus, deşi poate că liderii sindicali sunt nemulţumiţi că numai salariile debutanţilor vor fi indexate, în timp ce salariile lor vor rămâne constante.

Interesele şefilor de sindicate din România au fost întotdeauna de natură să afecteze modul în care se vor desfăşura negocierile. Dacă liderii mişcărilor sindicale aveau unele interese dincolo de cele ale membrilor de sindicat, atunci poziţiile luate în acţiunile de protest au fost întotdeauna extrem de conflictuale şi consensul cu executivul a fost mai greu de realizat. Drama actualelor mişcări de protest ale sindicaliştilor din educaţie este aceea că ele divizează întreg sistemul în funcţie de buna sau reaua-credinţă a reprezentanţilor profesorilor faţă de un dialog efectiv cu Guvernul. Dacă deznodământul actualului conflict social va fi în defavoarea profesorilor, o asemenea ruptură nu este decât de natură să delegitimeze şi mai tare mişcarea sindicală din România.