Șefa DNA solicită sesizarea președintelui României pentru a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea

| 12 oct, 11:03

rocurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a solicitat sesizarea președintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.

Procurorii DNA arată că au în vedere că au reieşit indicii rezonabile cu privire la participarea lui Gabriel Oprea la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în perioada în care deţinea funcţia ministerială. „Solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale şi având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 01 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial)”, mai arată DNA. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care deţin sau au deţinut calitatea de ministru, pentru fapte săvârşite în exercitarea mandatului,  şi care, la data sesizării, nu au şi calitatea de deputat sau de senator, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Preşedintelui României.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ