Șeful interminar de la CNADNR, Mircea Pop, va fi schimbat
Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, care se va întruni joi în acest sens, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR.
În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui şef.
Pop a rămas însă interimar până în prezent, premierul Ponta explicând că acesta a câştigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcţie dacă expiră interimatul.
Mircea Pop conduce CNADNR din iulie 2012.