Electrica: Alimentarea cu energie electrică a fost reluată pentru toți consumatorii
Toți consumatorii din zonele afectate de viscol unde Electrica distribuie energie erau alimentați cu electricitate marți dimineață, la ora 8,00, potrivit unei informări transmise de companie.
'Vă informăm că, în data de 19 ianuarie, la ora 8,00, în instalațiile de distribuție ale Electrica SA nu mai sunt consumatori nealimentați cu energie electrică, urmare a efectelor condițiilor meteorologice deosebite înregistrate în perioada 16-18 ianuarie. Mulțumim consumatorilor pentru înțelegere și autorităților pentru sprijinul acordat echipelor de intervenție, care în anumite zone au acționat în condiții foarte dificile. Vă asigurăm că specialiștii noștri din echipele de intervenție fac, de fiecare dată, toate eforturile pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a tuturor consumatorilor afectați', spun oficialii Electrica.
Duminica dimineață, la ora 6,00, alimentarea cu energie era întreruptă pentru 1.593 de consumatori din zonele unde distribuitor este Electrica, respectiv pe raza județelor Brăila (Pribeagu, Surdila Greci, Rosiori, Victoria, Plopi, Stoenești, Agaua, Tătaru, Ciocile), Buzău (Ziduri), Dâmbovița (Pitrari, Ludesti, Valea Catelor, Uliești, Codia) și Prahova (Calea Izvorului).