Elena Udrea a câştigat. Decizia de ultimă oră a penitenciarului Târgşor
Măsuri sporite de securitate au fost luate de ofiţerii de penitenciar, pentru protecţia Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului ajunge în faţa judecătorilor Instanţei Supreme.
Escorta trebuie să se asigure ca Elena Udrea se întoarce în penitenciar nevatamată.
Totul ar fi pornit de la o scrisoare pe care Elena Udrea ar fi primit-o în momentul în care se afla în arestul poliţiei capitalei. Un pretins detinut din penitenciarul Colibaşi, închis pentru trafic de persoane, i-a scris o epistolă destul de îngrijorătoare, în care îi atrăgea atenţia că o simpatizează şi că vrea să o protejeze, deoarece cineva i-ar vrea răul, nu numai moral, ci şi fizic. Acelaşi autor susţine că s-ar fi pus la bătaie 15.000 de euro pentru ca Elena Udrea să fie înţepată cu un an infestat cu virusul HIV.
Fostul ministru a preferat o vreme să nu vorbească despre această ameninţare, însă dupa ce a fost transferată la Penitenciarul Târgşor a intrat în panică, spun apropiaţii săi şi chiar avocatul. Elena Udrea se teme pentru viaţa ei, pentru că, în orice moment, un alt deţinut ar putea să o atace. Din acest motiv, fostul ministru este păzit acum foarte bine şi urmează să încerce să-i convingă pe judecatorii Instanţei Supreme să fie eliberată din penitenciar şi să fie judecată în dosarul Gala Bute în stare de libertate.
Ştirile orei
EU MA DUC INANTEA EI,SI PREGATESC ;SMOALA,CIMENTUL,TAMAIA SI PISOARUL
ASTA MA IUBESTE,CA ZANATECA.AM PARASIT-O PENTRU UNA MAI BUNA;TEN-IZMANA DRAGOMILOIU DIN PITESTI,O ALTA HOATA DE BANI,DE LAFEDERATIA DE PENIS CU PALETA.2 BAGABOANTE ZDRELITE LA MECLA