Elena Udrea a lansat planul de susţinere turistică 'Mură-n Gură'

| 31 aug, 2013

Elena Udrea a lansat sâmbătă, în judeţul Vâlcea, în cadrul unui protest la pârtia de schi 'Transalpina Ski Resort', planul de susţinere al turismului în judeţ, 'Mură-n Gură'.

'Ceea ce se întâmplă aici este o atitudine luată de oameni care nu legătură cu politica dar care înţeleg nevoia de a susţine dezvoltarea domeniului schiabil din România. Sub sloganul 'Noi vrem să schiem în România', de fapt se traduce prin noi vrem o dezvoltare economică a zonei. Dacă acest proiect va fi finalizat nu doar Vâlcea câştigă, ci toate judeţele limitrofe - Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj. S-ar putea pune în valoare tot potenţialul turistic al Vâlcii - balnear şi cultural, s-ar crea locuri de muncă, iar tot culoarul Bucureşti - Piteşti - Valea Oltului ar avea de câştigat. Aici trebuie să ai viziune, pentru că se stă pe o comoară care ar aduce profituri de necalculat azi. Banii ar rămâne în ţară şi nu în afară', a declarat Udrea pentru AGERPRES.

Fostul ministru a mai spus că participă cu 'bucurie la acest protest'', având în vedere că proiectul a fost iniţiat şi finanţat în mare parte în timpul mandatului său. 'Este un proiect de 35 de milioane de euro. În timpul mandatului meu s-au alocat 25 de milioane. De ce oare guvernul nu vrea să îl încheie? Ar trebui ca Victor Ponta să vină aici şi să explice locuitorilor din zona de nord a judeţului că nu vrea să termine acest proiect. Dar aşa cum nu a venit la OLTCHIM să explice oamenilor de ce închide combinatul, nu cred că va veni la nici la Vidra să le spună oamenilor că nu vrea dezvoltarea turismului. De aceea, dacă nu ştie cum, eu am iniţiat un proiect pentru relansarea domeniului schiabil numit simplu - Mură-n gură', a mai spus Udrea.

Proiectul 'Mură-n Gură' include 7 puncte care prevăd alocarea fondurilor pentru finalizarea lucrărilor la pârtia Transalpina din domeniul schiabil Voineasa, achitarea datoriilor existente către firma care a executat deja 92% din proiect, emiterea unei HG prin care staţiunea Vidra să fie preluată în administrare de primăria Voineasa, bugetarea şi finanţarea pentru repararea şi modernizarea DN7A Brezoi - Petroşani, modificarea Codul Silvic astfel încât micii investitori să poată construi cabane şi pensiuni lângă atracţiile turistice, pe modelul Elveţiei sau al Franţei. De asemenea, proiectul prevede ca în cadrul negocierilor pentru planul de absorbţie al fondurilor europene, pentru perioada 2014-2020, să se aloce cel puţin 1 miliard de euro pentru infrastructura de turism şi, de asemenea, prevede eliminarea impozitului pe profitul reinvestit pentru cei care aleg să se implice în dezvoltarea turismului românesc.

Aproximativ 1.000 de persoane protestează, sâmbătă, pe Pârtia de ski Transalpina Ski Resort, din zona Voineasa, nemulţumiţi de sistarea lucrărilor. Protestarii au venit echipaţi cu costume de ski, chitări, pancarte, atrăgând atenţia că o investiţie, finalizată în proporţie de 90%, nu trebuie lăsată să moară. 

Pârtia Transalpina Ski Resort, un proiect în valoare de aproximativ 35 milioane euro, este considerată a fi cea mai apreciată pârtie de ski din România. Lucrările pentru dezvoltarea acesteia au început în septembrie 2011. Deşi proiectul este finalizat în proporţie de 90%, pârtia a atras iarna trecută câteva zeci de mii de români. Lucrările au fost oprite în primăvara acestui an din lipsă de fonduri.Proiectul ''Pârtia Transalpina Ski Resort'' are o capacitate de transport de 2.200 de persoane/oră şi dotări similare pârtiilor din Austria (telegondole, teleschi, tunuri de zăpadă, etc.).

Tag-uri: elena udrea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ