Elena Udrea: Alianţa PNL-PDL este un proiect pornit ca să acopere eşecul în alegeri al celor două partide
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a afirmat vineri seară, la Ploieşti, că alianţa dintre PNL şi PDL este un proiect pornit pentru a acoperi eşecul de la alegeri al celor două partide.
"E un proiect al unor lideri, că nu este un proiect al unor partide, care a pornit ca să acopere eşecul în alegeri atât al PNL, cât şi al PDL. S-a raliat după aceea şi Forţa Civică ce a reuşit să ia doar 2%. Din acest punct de vedere, nu e treaba Mişcării Populare', a declarat Elena Udrea înaintea unei întâlniri cu membrii şi simpatizanţii PMP din Prahova.
Din punctul de vedere al preşedintelui PMP, acesta nu este un proiect politic solid, în condiţiile în care există nemulţumiri în cele două tabere.
'Încearcă să facă o nouă construcţie politică, dar am văzut că au plecat vreo 30 de parlamentari de la PNL, vedem că la PDL există nemulţumiri la baza partidului legat de faptul că PDL va dispărea începând cu decizia de mâine, deci nu este un proiect politic solid', a susţinut Elena Udrea.
În context, ea a spus că proiectul PMP este unul 'diferit', PMP vrând să fie 'motorul care va demara reforma clasei politice din interiorul acesteia'.
Liberalii şi democrat-liberalii se reunesc sâmbătă într-un congres comun pentru aprobarea statutului noii formaţiuni rezultate în urma fuziunii şi a noii alianţe electorale 'ACL PNL-PDL' care va susţine candidatul la preşedinţie.