Elena Udrea anunţă că a fost vizitată în penitenciar de către feţita ei, după patru luni de demersuri

| 08 aug, 19:42

Elena Udrea a precizat că ar fi vrut ca imaginile vizitei fetiţei sale la Penitenciarul de Femei din Târgşor, judeţul Prahova, să nu apară în spaţiul public, „pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-şi de mânuţe cei doi copilaşi să îşi viziteze mama, acum 6 ani”.

 

Ea a vorbit despre condiţiile precare de detenţie şi a amintit despre faptul că instanţele CEDO au aplicat diverse sancţiuni României din acest motiv.
„Pentru că tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, şi chiar în timp real, că am fost vizitată de fetiţa mea, vă confirm că după aproape 4 luni şi un demers anevoios mi-am văzut în sfârşit copilul! Aş fi dorit ca Eva să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-şi de mânuţe cei doi copilaşi să îşi viziteze mama, acum 6 ani .Dar, dacă tot au fost ştiri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetiţa mea, o să aduc în discuţii o ştire absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să îşi vadă mama aflată în detenţie doar printr-un geam numit “dispozitiv de protecţie”, fără să poată atinge, fără să îi poată sta în braţe, fără să poată simţi iubirea mamei, care îi lipseşte atât de mult. Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are acelaşi regim de primire a vizitelor că un criminal în serie condamnat pe viaţa. Despre ce protecţie poate fi vorba şi a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei??? S-au creat momente dramatice, când copii au început să urle şi să lovească cu pumnii şi picioarele geamul care îi împiedica să ajungă la mamele lor. Dacă tot exista o camera special amenajată pentru astfel de întâlniri “mama şi copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări şi semnături ajungând până la cea a directorului penitenciarului?”, a scris Elena Udrea, sâmbătă pe Facebook.
Ea a adăugat că „sunt studii recente din SUA, care arată că, copiii ale căror mame sunt arestate rămân cu traume pentru tot restul vieţîi şi, mult mai probabil decât în cazul celorlalţi copii, devin ei însuşi infractori. Deci, la ce şi cui foloseşte această lege inumană, ilogică, barbară chiar?”
„Lăsăţi copiii să îşi poată întâlni mamele, să aibă parte, măcar în cele câteva ore pe luna în care sunt permise vizitele, de îmbrăţisarea lor, să poată sta în braţele lor să simtă iubirea şi alinarea pe care braţele şi săruturile unei mame le aduce. Şi în acelaşi timp, în acest fel ar scădea şi presiunea psihică şi suferinţa pe care o mama în detenţie le resimte tocmai din cauza despărţiri de copii, ceea ce pe unele le face violente, le împiedica se se adapteze, sau chiar le îmbolnăveşte grav. Dacă tot sunt obligată să mai stau în penitenciar, unde am ajuns printr-un abuz terifiant al unor judecători ai ICCJ, măcar să încep să fac ceva bun pentru cei de aici, condamnate sau angajaţi ANP, ba chiar pentru societate, având în vedere că ce se întâmpla într-un penitenciar afectează direct şi indirect şi societatea”, a mai precizat Udrea.
Aceasta explică şi despre condiţiile de detenţie precare.
„După ce v-am expus această prevedere legală care obligă copiii mici să îşi vadă mamele condamnate, chiar şi pentru un furt din magazine ori un abuz în serviciu, printr-un geam de “protecţie”??? fară să le poată atinge şi fără să le poată simţi iubirea mamei stând în braţele ei, revin cu o altă inepţie legislativă, referitoare la pachetele pe care deţinuţii le pot primi. Legea spune că se poate primi un singur pachet cu alimente, o data pe luna, compus din 10 kg mâncare plus 6 kg de fructe şi legume. Cum poţi păstra mâncarea 30 de zile??? Mai ales că acum, la 30 de grade afară, mâncarea nu rezistă de pe o zi pe alta, având în vedere că nu există frigidere aici, sau chiar şi iarna este imposibil să păstrezi mâncarea şi mai ales fructele şi legumele pentru o lună întreaga. Şi care este logica acestei reguli??? Cât timp există dreptul la a primi 3-5 vizite pe lună, de ce nu se poate împarţi cantitatea de mâncare pentru a fi primită în transe la fiecare vizită??? Există şi camere cu 16 femei care oricum sunt supra aglomerate. Unde să mai depozitezi şi mâncarea pentru atâtea persoane? Înţeleg că nu se pot îmbunătăţi condiţiile de cazare, cum nu se poate îmbunătăţi nimic în România, dar nişte reguli logice, simple, care să uşureze atât viaţa celor care sunt condamnaţi să stea aici, dar şi a celor care lucrează în penitenciare, poate cineva să gândească ???? E nevoie de o minte luminată şi cu bune intenţii , care să schimbe inepţiile din legea actuală, dar şi că cei aleşi să o aplice şi să îşi dea jos ochelarii de cal că să înţeleagă şi spiritul legii, nu doar litera ei! În România, persoanele cu probleme psihice grave sunt deţinuţi în penitenciare în loc să fie trimise în spitalele de psihiatrie! Ceea ce face ca România să fie continuu condamnată la CEDO pentru condiţiile din închisori, iar de plătit plăteşte fiecare cetăţean din buzunarul propriu.”, a mai scris Udrea.
Elena Udrea mai spune că nu degeaba CEDO tot condamnă România şi impune diverse sancţiuni din cauza condiţiilor din penitenciare, amintind şi că nu există personaj specializat în a trata deţinuţii cu probleme psihice.
„Că tot suntem aici, să reamintim Instanţelor că toate sancţiunile date de CEDO României din acest motiv, sancţiuni de sute de milioane de euro, se suportă din buzunarul tuturor. Revenind la cei bolnavi psihic, aceştia sunt foarte mulţi şi creează probleme imense atât celorlalţi deţinuţi, cât şi mai ales angajaţilor ANP. Sunt persoane violente, care provoacă scandaluri, bătăi, nu sunt capabili să respecte reguli, refuză să îşi ia tratamentele, iar cum într-un penitenciar nu există psihiatru şi nici personalul angajat nu are competenţe în domeniul medical şi cu atât mai puţin în tratarea bolnavilor psihici, aceştia din urmă (angajaţii) sunt traumatizaţi şi obligaţi să lucreze cu astfel de persoane. În plus, din cauza comportamentului agresiv, bolnavii pshihici sunt ţinuţi singuri în camere de 8,10 sau 12 locuri, creând astfel o aglomerare şi mai mare în spaţiile de cazare rămase. Sau dacă sunt în cameră cu persoane normale, inevitabil creează scandaluri, bătăi, sparg geamuri, se rănesc, şi astfel strică echilibrul, şi aşa fragil, din micile comunităţi, generând probleme şi stres pentru angajaţii de aici. Soluţia este simplă, astfel de cazuri trebuie duşi în spitale de psihiatrie, nu să fie trimise să-şi execute pedepsele în închisori. Însă, acest lucru înseamnă că judecătorii trebuie să dispună internarea în spitale specializate pentru a avea parte de tratament adecvat, nu încarcerarea în penitenciare”, a conchis Udrea.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei.
În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.
Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ