Elena Udrea asaltează judecătorii cu cereri. Care este ultima dorinţă a fostului ministru

| 06 apr, 13:30

Fostul ministru Elena Udrea a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, în dosarul "Gala Bute".

Cererea a fost înregistrată pe 3 aprilie, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru vineri, 10 aprilie.

Pe 23 martie, Curtea Supremă a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în cazul Elenei Udrea.

Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Rudel Obreja și Tudor Breazu, iar Gheorghe Nastasia va sta în continuare în arest la domiciliu.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzată inițial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.

Elena Udrea mai este cercetată și în dosarul "Microsoft", însă ea nu are nicio interdicție în acest dosar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ