Elena Udrea candidat. Elena Udrea revine în cursa pentru preşedinţia României

| 01 iul, 2014

Elena Udrea candidat. Singurul politician de care Traian Băsescu nu s-a dezis în ultimul deceniu a fost Elena Udrea, pentru care liderul de la Cotroceni s-a despărţit, cel puţin declarativ, de partidul pe care l-a condus şi pe care l-a adus la putere.

Elena Udrea candidat. Cu aproximativ patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, majoritatea forţelor politice importante din ţara noastră încă nu şi-au anunţat oficial candidaţii, deşi până în acest moment există mai multe opţiuni vehiculate în mass-media. De fapt, singurele două nume oficial asumate de partidele din care fac parte sunt cele ale lui Cătălin Predoiu, din partea PDL, şi cel al lui Cristian Diaconescu, care vrea să candideze din partea PMP.

Dacă primul a fost cât de cât validat prin nişte alegeri interne, nominalizarea celui de-al doilea s-a realizat printr-un anunţ sec făcut, în congresul Mişcării Populare de către Elena Udrea, alesă atunci preşedintă a PMP. Desigur, nu a contat aproape deloc că Diaconescu intrase recent în PMP şi că acum câţiva ani îşi depusese candidatura la funcţia de preşedinte al PSD, ca un veritabil om de dreapta. De la congresul PMP, a devenit evident că Diaconescu nu reprezintă decât un candidat iepure, scos în fața adversarilor politici cu scopul de a-i ademeni într-o cursă al cărei singur scop este să ascundă adevăratul competitor al popularilor, reprezentat desigur de chiar Elena Udrea.

Citeşte şi: Declaraţia de avere a Elenei Udrea. Cu cât s-a îmbogăţit în 2014

Din acest punct de vedere, o declaraţie făcută marţi de favorita lui Traian Băsescu nu face decât să confirme calitatea de om de paie pe care Diaconescu o are în realitate. Întrebată de moderatorul de la Adevărul Live dacă în acest moment exclude o candidatură la funcţia supremă în stat, fosta consilieră prezidenţială a dat următorul răspuns: “PMP are un candidat la prezidenţiale. Niciun partid nu merge cu candidatul cu şanse mai mici. În acest moment PMP îl are candidat pe Cristi Diaconescu. Haideţi să vedem ce arată sondajele în toamnă. Eu nu fug de nicio răspundere. Nu vreau doar puterea asupra partidului, dar fără să-mi asum o competiţie, cum este domnul Blaga.”

În primul rând, discursul despre competiţie este aproape ironic, având în vedere modul în care domna Udrea a fost aleasă la şefia PMP şi cum l-a numit ulterior pe Diaconescu candidat al partidului. Nu că fostul ministru de Externe ar avea vreo şansă reală de a se menţine în poziţia de candidat al partiduleţului creat de Traian Băsescu pentru favorita sa, din moment ce influenţa sa în PMP este practic inexistentă.

De asemenea, există şi un alt motiv pentru care Cristian Diaconescu nu va fi, în final, candidatul PMP la prezedenţiale, motiv ce ţine de moştenirea politică pe care actualul lider de la Cotroceni vrea să o lase. Până în prezent, singura constantă în cariera lui Traian Băsescu a fost reprezentată de modul în care şeful statului şi-a trădat, în cele mai multe cazuri cu scandal, toţi foştii săi parteneri politici. Mărturii în acest sens pot depune lideri precum Petre Roman, Theodor Stolojan, Călin Popescu-Tăriceanu sau chiar Vasile Blaga. În schimb, singurul politician de care Traian Băsescu nu s-a dezis în ultimul deceniu a fost doamna Udrea, pentru care liderul de la Cotroceni s-a despărţit, cel puţin declarativ, de partidul pe care l-a condus şi pe care l-a adus la putere. Acum este greu de crezut că PMP, partid format tocmai pentru a susţine ambiţiile fostei doamne Cocoş, va avea în final alt candidat la prezidenţiale decât Elena Udrea.

Citeşte şi: Tăriceanu aruncă bomba: Udrea poate fi ACUZATĂ de tăinuire

Declaraţia de marţi a favoritei lui Traian Băsescu reprezintă o recunoaştere aproape directă a ceea ce se ştia de mult, şi anume că Elena Udrea va candida din parte PMP la prezidenţiale. De asemenea, tot previzibil este şi eşecul răsunător pe care ea îl va suferi în alegeri, din moment ce Elena Udrea a ajuns să reprezinte pentru români cam tot ce este mai rău în regimul patronat de Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ