Elena Udrea continuă seria dezvăluirilor şi mai dă un nume greu pe mâna DNA
Elena Udrea consideră că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a lăsat în libertatea hoţii din dosarul Microsoft, iar omul cheie care gravitează în jurul dosarelor Microsoft şi Gala Bute este Rareş Dan, fiul fostului general de securitate Gheorghe Dan, un fel de mentor al lui Florian Coldea
"S-a mai scris despre „denunţătorii buni şi denunţătorii răi” pe această pagină de Facebook. „Denunţătorul bun” nu numai că nu merge la WC în celulă, dar nu este nici acuzat şi rămâne şi cu banii furaţi. Uitaţi-vă la Florică şi Pescariu. Şi vor mai fi şi alţii.
Cum disting oamenii lui Koveşi între denunţătorii buni şi cei răi? Răspuns: În funcţie de victima pe care şi-au ales-o, de omul pe care vor să-l vadă după gratii.
Citeşte şi: FABULOS! Elena Udrea se coafează cu ajutorul hârtiei igienice. Vezi cum e posibil
Exemplu: patru oameni fură şi DNA are ţintă doar pe unul dintre ei. Ce se întâmplă atunci? Îi cheamă pe ceilalţi trei să declare împotriva celui pe care şi l-au ales drept trofeu şi-i fac scăpaţi pe ceilalţi. Chiar dacă ei nu ar trebui să beneficieze de rigorile pozitive ale legii. Florică şi Pescariu au fost iniţiatorii unui grup infracţional organizat.
Cine a fost ţintă în dosarul Microsoft? Dorin Cocoş! Şi asta pentru că era soţul Elenei Udrea şi trebuia neapărat să se ajungă la ea. Aţi mai văzut pe altcineva arestat în plină campanie în afară de Cocoş şi Pinalti? Răspuns: NU. Şi asta în ciuda faptului că în dosar sunt implicaţi 9 miniştri, zeci de oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali, ba chiar şi ambasadori străini.
Ce este interesant este că denunţătorii au un element comun în persoana avocatului. Vorbim de Rareş Dan, fiul fostului general de securitate Gheorghe Dan, un fel de mentor al lui Florian Coldea. Cum preia Rareş Dan un caz, cum DNA-ul îi face scăpaţi clienţii. Aceste lucruri se pot verifica şi îndemn presa de bună-credinţă să o facă.
În curând, probabil la el vor apela şi denunţătorii din "Gala Bute". Să nu mire pe nimeni dacă toţi cei care au declarat împotriva mea, deşi şi-au recunoscut vina şi comiterea unor infracţiuni de corupţie, vor fi liberi, exoneraţi de orice vină şi săltaţi pe braţe ca adevăraţi eroi naţionali.
Citeşte şi: DEZVĂLUIRE INCENDIARĂ! Topoliceanu și Stelu, CĂLĂII cuplului Cocoș-Udrea, au o relație AMOROASĂ
Nu aşa se înfăptuieşte Justiţia sau dreptatea şi nu aşa vom afla adevărul.
PS 1. Dosarul Microsoft a apărut în iulie, iar Pescariu şi Florică au făcut declaraţii în august. Nu trebuiau să beneficieze de „spălarea păcatelor” – nu au făcut denunţurile înainte de pornirea acţiunii penale.
PS 2. Ar fi de interes să se verifice cum procurorii (care sunt asistenţi ai doamnei Koveşi) au negociat imunitate pentru Stelian Gheorghe în dosarul Microsoft care se extinde şi asupra Anei Maria Topoliceanu în dosarul „Gala Bute”, scrie Elena Udrea pe Facebook.
Ştirile orei
adresa [email protected]