Elena Udrea, despre fuzionarea PDL cu PNL: Este o zi tristă când acest partid dispare

| 07 oct, 2014

Candidata PMP la prezidenţiale, deputata Elena Udrea, apreciază momentul fuzionării PDL-PNL drept unul 'foarte trist' pentru cei care au crezut într-un partid 'cu cele mai mari succese în ultimii 25 de ani'.

'Sunt oameni care au iubit PDL şi îl iubesc, oameni care au crezut în acest partid, au crezut în valorile pe care marea majoritate a pedeliştilor le-au respectat, s-au luptat pentru ele, cel puţin în ultimii zece ani. Este o zi tristă când acest partid dispare. Eu nu pot uita cum domnul Vasile Blaga, cel care a decis dispariţia PDL, jura că niciodată nu ar face ceva împotriva partidului şi ne spunea că din PDL va merge doar acasă şi va fi ultimul loc în care se va afla', a declarat marţi Udrea la o conferinţă de presă.

Ea a adăugat că PDL a plecat să se 'topească în PNL' şi a spus că aşteaptă să vadă cum pe clădirea din Modrogan 1 va apărea sigla PNL-ului.

'Îmi imaginez ce vor simţi pedeliştii adevăraţi, care chiar iubesc această siglă, însemnele PDL, ce vor simţi când peste tot va fi PNL şi PDL va dispărea', a afirmat Udrea.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis luni cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal. Potrivit deciziei tribunalului, noua formaţiune rezultată în urma fuziunii, Partidul Naţional Liberal, va fi înregistrată în registrul special şi se dispune radierea din acest registru a celor două partide care au fuzionat, PNL şi PDL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ