ELENA UDREA a încercat din nou să scape de controlul judiciar. Ce s-a întâmplat la ICC

Elena Udrea s-a prezentat, miercuri, la ICCJ, unde a încercat încă o dată să îi convingă pe judecători să o scape de controlul judiciar. Fostul ministru nu a avut nici de această dată succes, ăntrucât magistratul care urma să judece cauza a fost declarat incompatibil, transmite România TV.
Elena Udrea a ajuns miercuri din nou în faţa instanţei supreme. Fostul ministru al Turismului a contestat decizia prin care nu i s-a admis solicitarea de ridicare a controlui judiciar în dosarul "Gala Bute".
Potrivit România TV, judecătorul care urma sa judece cauza a fost declarat incompatibil, astfel încât s-a decis ca dosarul să fie preluat de un alt judecător.
Conform sursei citate, magistratul care urma să se pronunţe miercuri a mai judecat în trecut şi alte cauze ale Elenei Udrea, inclusiv în cazul măsurii privind arestul preventiv.
În aceste condiţii, a fost stabilit un nou termen pentru data de 9 septembrie, cand cererea va judecata de un alt judecător.
Citeşte şi: ELENA UDREA nu a ratat nici o OCAZIE! Dosarul EXPLOZIV al blondei lui Băsescu
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
