Elena Udrea, EXMATRICULATĂ de la Facultatea de Teologie din Cluj

| 08 feb, 10:36

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca, unde se înscrisese în 2016 la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, deoarece nu s-a prezentat la niciun examen, informează Mediafax.

Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Vasile Stanciu, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială toţi ceilalţi 16 foşti colegi ai Elenei Udrea continuă studiile.

"D-na Elena Udrea a fost exmatriculată anul trecut în luna octombrie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru că nu s-a prezentat la niciun examen la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială la care era înscrisă, iar conform procedurii s-a luat această decizie. Pentru că nu s-a prezentat la niciun exemen, mă îndoiesc că a fost şi la cursuri. La masterul respectiv, restul de 16 masteranzi înscrişi continuă studiile, cu excepţia d-nei Udrea", a spus Stanciu.

Elena Udrea a participat în 7 octombrie 2016 la primul curs de master la Facultatea de Teologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca, dezvăluind că a avut emoţii şi că s-a simţit ca în anii de facultate, ca o studentă oarecare.

"Am avut un prim curs de Psihologia religiilor, în cadrul masterului de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, e interesant mai ales pentru cei care nu au făcut nici psihologie, nici religie, cum sunt eu. Mă bucur că am ales să vin la Cluj, la Facultatea de Teologie, am întâlnit oameni de la facultate, decanul, sunt oameni extraordinari, care contribuie la prestigiul universităţii. Nu este o zi complicată, este prima zi, vom mai avea cursuri până la ora 15. Mai avem Psihologia adolescentului, pentru o primă zi este o introducere în psihologie, binevenită. Mă bucur pentru această alegere, am avut ceva emoţii şi mă simt ca în anii de facultate. Am intrat în sala de curs, unde erau colegii din grupa de master şi am avut exact emoţia de acum 20 de ani, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Mă simt ca o studentă oarecare care vine la cursuri şi aşteaptă să îşi cunoască profesorii, colegii", a spus atunci Elena Udrea.

Aceasta a precizat că va veni la Cluj de câte ori vor fi cursuri pe care a ales să le urmeze, săptămânal sau când sunt obligatorii, iar în rest le va obţine pe mail.

"Masterul nu îl fac de dragul de a face, ci vreau să aprofundez acest domeniu pentru a-l folosi în mod temeinic şi ştiinţific, nu doar aşa, prin cunoştinţele dobândite de mine însămi. Nu mă mut cu chirie, nu stau decât o singură noapte în Cluj şi voi sta la prieteni sau la hotel. Nu am nevoie de dispensă de la procuror, pot să circul în România fără probleme", a subliniat aceasta.

Întrebată dacă va avea o ţinută sobră la cursuri, Elena Udrea a arătat că în afară de poze de pe plajă nu ştie când nu a avut o ţinută decentă.

"Oricum nu veneam la cursuri altfel decât în ţinută office", a menţionat deputatul.

Udrea a susţinut că este important ca despre religie şi credinţă să se vorbească şi în zonele publice, pentru persoane care nu ar ajunge să audă un astfel de subiect în mod normal, cum ar fi tinerii sau cei care au o activitate care nu are legătură cu biserica.

"Toată această atenţie şi interes din partea presei faţă de prezenţa mea la cursuri ajută şi foarte mulţi vor deveni interesaţi la rândul lor de aceste subiecte", a mai spus Elena Udrea.

Elena Udrea a anunţat pe 21 septembrie 2016 că s-a înscris la un master de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, la Universitatea "Babeş –Bolyai", cu intenţia de a înfiinţa un Institut al Fericirii, unde să ajute în mod gratuit oamenii să îşi rezolve problemele cu ajutorul religiei.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ