Elena Udrea: Principala problemă a României o reprezintă lipsa locurilor de muncă

| 15 mai, 2014

Principala problemă a României o reprezintă lipsa locurilor de muncă, a declarat joi deputatul Elena Udrea, care a afirmat că pentru o familie cu patru persoane, dintre care doar una lucrează şi are un salariu de 850 de lei pe lună, cheltuielile pentru hrană sunt de 5 lei pe zi pentru fiecare membru al familiei.

'Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei şi tocmai de această zi, Guvernul, domnul Victor Ponta, a ales să se laude cu cât de bine trăiesc familiile în România. Institutul Naţional de Statistică ne-a anunţat astăzi că în România duduie economia, ca pe vremea domnului Tăriceanu, că familiile în România trăiesc din ce în ce mai bine, că avem creştere economică. Deci, nu avem de ce ne plânge, premierul poate să stea liniştit în campanie electorală pentru că lucrurile merg spre bine, iar românii sunt din ce în ce mai mulţumiţi cu viaţa pe care o au', a declarat Udrea, într-o conferinţă de presă.

Elena Udrea a prezentat cazul unei familii de 4 persoane care trebuie să trăiască dintr-un singur salariu de 850 de lei pe lună.

'Reprezintă un exemplu de familie din această ţară care este obligată să trăiască cu ceea ce vedeţi în acest coş, în fiecare zi, în condiţiile în care doamna Dana Ioan are un salariu de 850 de lei pe lună. Salariul minim pe economie pe care-l are dânsa este singurul venit pe familie, în condiţiile în care are un soţ care nu lucrează, în afară de 42 de lei pentru fiecare dintre cei doi copii. Deci, în total, salariul minim pe economie, 850 de lei, plus 84 de lei, înseamnă 934 de lei, bani cu care familia Ioan trebuie să trăiască în fiecare lună. Dacă scădem 400 de lei cheltuieli medii lunare pentru întreţinere, transport şi îmbrăcăminte mai rămân 534 de lei pentru hrană, adică 18 lei pe zi pentru întreaga familie, mai puţin de 5 lei pe zi pentru fiecare membru al acestei familii', a afirmat Elena Udrea. 

Ea a precizat care sunt produsele ce pot fi cumpărate cu această sumă.

'Deci, cu nici 5 lei pe zi coşul zilnic al unei persoane se compune dintr-un cartof, dintr-o ceapă, din jumătate de litru de lapte, dintr-un sfert de pâine, dintr-o jumătate de ou, o jumătate de felie de salam, o jumătate de măr. Aceasta este România reală şi nu România din statisticile domnului Victor Ponta', a afirmat Elena Udrea. 

Deputatul a subliniat că principala problemă a românilor o reprezintă lipsa locurilor de muncă.

'Sunt oameni care-şi pierd locurile de muncă în fiecare săptămână, sunt din ce în ce mai mulţi şomeri care au nevoie de sprijin pentru a munci. Nu sunt oameni care vor să stea cu mâna întinsă, nu vor pomeni. Faptul că s-au promis un milion de locuri de muncă de către Guvernul Ponta, iar astăzi avem un şomaj în creştere arată cât de lipsiţi de responsabilitate sunt premierul şi cabinetul pe care-l conduce', a declarat Udrea. 

Ea a adăugat că din cauza politicii actualului Guvern, 110.000 de firme s-au închis în ultimii doi ani şi s-au pierdut 280.000 de locuri de muncă.

'Lucrul acesta se datorează faptului că Guvernul are o politică doar de creştere de taxe şi impozite, în timp ce sumele alocate investiţiilor sunt mai mici cu 50% în acest an. Deci, grija Guvernului de a susţine firmele este zero. Domnul Victor Ponta se laudă, la fel ca şi Ceauşescu, că mai dă 10 lei la venituri. Oamenii au nevoie să muncească, nu au nevoie de pomana Guvernului', a mai afirmat Elena Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ