Elena Udrea rămâne în spatele gratiilor

| 16 apr, 21:20

Elena Udrea va fi cercetată în continuare în stare de arest preventiv în dosarul "Gala Bute", a decis, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia instanței este definitivă.

Curtea Supremă i-a respins Elenei Udrea o contestație față de decizia instanței din 10 aprilie, prin care i s-a respins o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, relatează Agerpres.

Avocatul Marius Striblea a precizat, joi, că Elena Udrea a declarat în sala de judecată că, la acest moment, poate fi eliberată, deoarece nu este firesc să fie ținută în arest preventiv pentru că opinia publică se așteaptă la acest lucru.

Udrea se află în arest preventiv din data de 25 februarie.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzată inițial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită și spălare de bani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ