Elena Udrea: Sergiu Diacomatu era sponsorul lui Baconschi. Eu l-am găsit în PMP
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, a declarat, miercuri seara, la postul B1 Tv că nu îl cunoaşte pe Sergiu Diacomatu, unul dintre personajele care apare în dosarul în care este implicată şi fostul şef al DIICOT, Alina Bica. Elena Udrea a mai spus că Diacomatu a fost membru atât al PNL cât şi al PMP şi că i-a sponsorizat campania electorală la europarlamentare lui Teodor Baconschi.
”Domnul Sergiu Diacomatu a fost sponsorul lui Teodor Baconschi. El i-a dat bani la europarlamentare. Eu l-am găsit în PMP.”, a spus Elena Udrea
Sergiu Diacomatu a fost trimis în judecată în acest dosar în care este acuzat că, în calitatea sa de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiunile de serviciu.