Elena Udrea, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE despre violatori
Luiza Popa
|
24 iul, 10:59
Elena Udrea s-a prezentat, ca în fiecare marţi şi vineri, la secţia de Poliţie, pentru a da cu subsemnatul, aflându-se în continuare sub control judiciar.
Fostul ministru a comentat, la ieşirea din secţie, cazul fetei violate la Vaslui şi a explicat că este foarte multă ipocrizie în această poveste.
"Este o mare ipocrizie a celor care au reacţionat acum. Violatorii sunt liberi încă din martie. Când eu scriam din arest, din martie, că eu sunt arestată pe baza unor declaraţii nesusţinte de probe iar violatorii aceia sunt liberi, deşi au violat o tânără, nimeni nu a reacţionat. Acum există această reacţie. Sigur, modul în care este văzută astăzi politica penală sau viziunea pentru care astăzi se fac arestări preventive duce la astfel de aberaţii."
Udrea a mai spus că este o situaţie aberantă şi că, cel mai probabil, tânăra va trece foarte greu peste acest episod.
"Nu ştiu cum va trece tânăra peste acest episod. Pentru o societate civilizată şi educată, astfel de fapte sunt şocante. Îi va fi foarte greu."
Întrebată dacă zvonurile legate de faptul că s-ar pregăti de nuntă sunt reale, Elena Udrea s-a abţinut de la comentarii, lăsând să se înţeleagă că nu poate fi vorba de aşa ceva.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
11
Comentarii
Adauga un comentariu nou
28 iul, 18:18
maya
detalii
Oportunitate relaxanta de castig! Niciodata nu a fost mai usor ca acum sa obtii castiguri suplimentare in timpul liber, intr-o colaborare deosebit de interesanta si profitabila! Iti faci cum vrei programul si nu ai nicio obligatie! Oferta este numai pentru oamenii foarte seriosi! Cere acum detalii mai multe la adresa mea de email
raspunde
27 iul, 22:23
Ileana
Job in lumea cartilor
JOB in lumea cartilor (tiparite si electronice/ la nivel national si international) ! Colaborare usoara si placuta, dar, mai ales, DE VIITOR ! Puteti lucra acasa sau in parc sau pe plaja sau oriunde va este comod, programul vi-l faceti singuri, aveti nevoie doar de computer conectat la internet ! Indrazniti, nu veti regreta ! Contract legal de comision ! Informatii la adresa de email [email protected]
raspunde
27 iul, 09:16
mariana
oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:[email protected]
raspunde
27 iul, 09:08
Exilatul Gica
Elena Udrea si Violul
Stati asa mademoisele, ca nu-i asa. Cat JUSTITIA, o pilotai pe degete, era buna, a fost buna ca 10 ani de basism blestemat, "nimeni nu s-a atins de un fir de par al tau, nici de sus si nici de jos", fara permisiunea ta si a pretinului Basescu.
In cazul tau, tu ai violat 20 de milioane de romani, si prin fata si prin dos, si cel mai des cu "gajbavnicul madulariu" al lui Basescu sau Boc.
Nerusinarea ta, nu are margini, iar ipocrizia ta este adjectivul tau.
De unde faceai tu bani ? De la Cocos, ai spus ca nu stiai de afacerile lui ! Cum ai putut fura atatia bani fara sa fii violata , mai ales ca erai pe la Vaslui, pe la Buzau, prin zona?
Ti-ai tras statiune, mosie langa basoi, ai invartit gala Bute, ai tras sfori si acum te dai " victima violata de justitie" ? Vorba lui Basescu, ciocul sau pliscul mai mic.
In cazul tau, tu ai violat 20 de milioane de romani, si prin fata si prin dos, si cel mai des cu "gajbavnicul madulariu" al lui Basescu sau Boc.
Nerusinarea ta, nu are margini, iar ipocrizia ta este adjectivul tau.
De unde faceai tu bani ? De la Cocos, ai spus ca nu stiai de afacerile lui ! Cum ai putut fura atatia bani fara sa fii violata , mai ales ca erai pe la Vaslui, pe la Buzau, prin zona?
Ti-ai tras statiune, mosie langa basoi, ai invartit gala Bute, ai tras sfori si acum te dai " victima violata de justitie" ? Vorba lui Basescu, ciocul sau pliscul mai mic.
raspunde
27 iul, 00:43
Indignatul
Violatorii din Vaslui
Vrem sa stim un singur lucru ? Cat timp justitia din Romania mai sfideaza poporul roman facandu se ca ploua si lasandu -i in libertate pe cei 7 criminali periculosi ?? Can for fi arestati si condamnati ???????????????????????????????????????
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x