Elevii navetiști răsuflă ușurați: Guvernul a suplimentat fondurile pentru plata transportului

| 30 mai, 2013

Cincizeci de milioane de lei au fost deblocaţi pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor, în conturile inspectoratelor şcolare judeţele (ISJ) fiind deja 30 de milioane de lei, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei.

O primă tranşă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor a fost deblocată la începutul săptămânii. "În urma discuţiei de joi dintre premierul Victor Ponta, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, s-au identificat soluţii pentru suplimentarea fondului destinat plăţii transportului elevilor navetişti cu încă 20 de milioane de lei", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) remis joi.

 

Ministerul Educaţiei a precizat că 30 de milioane de lei se află deja în conturile inspectoratelor şcolare generale, urmând ca suma de 20 de milioane de lei să fie virată în cel mai scurt timp. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara marţi că datoriile la transportul elevilor vizează atât anul 2012 cât şi primele cinci luni ale anului în curs. "Noi avem, în momentul de faţă, datorii din anul trecut şi datorii acumulate în cele cinci luni. Ieri (luni - n.r.), am cerut Ministerului de Finanţe să deblocheze 30 de milioane de lei, care reprezintă aproximativ 40 la sută din suma pe care trebuie să o plătim la zi, urmând ca în acelaşi timp să propunem o modificare legislativă", a spus ministrul Educaţiei.

Pricopie a precizat că nu este exclus să fie promovată chiar o ordonanţă, dacă nu va fi posibil ca această problemă să se rezolve printr-un text care să devină lege până la 1 septembrie.

 

"Vrem ca de la 1 septembrie să nu ne mai aflăm în situaţia în care noi, de fapt, alimentăm firmele de transport. În principal, propunerea legislativă ar fi în sensul acordării banilor respectivi, nu pe bază de abonament, ci trimitem banii direct în contul elevilor, sub formă de bursă suplimentară pentru transport, iar această sumă să fie calculată în funcţie de distanţa dintre şcoală şi domiciliul elevului. Cred că situaţia în care să lăsăm pur şi simplu transportatorii să încaseze orice sume doresc pe abonamente, mergând pe ideea că Ministerul Educaţiei îi va deconta oricum, nu poate continua. Deocamdată, încercăm să rezolvăm acum acest lucru, de la 15 septembrie să avem această modificare legislativă şi până atunci să reuşim să acoperim toată suma. Repet, este o propunere, textul nu a fost încă înaintat celorlalte ministere", a mai spus Remus Pricopie.

 

Elevii din mai multe judeţe au intrat în grevă japoneză, reclamând că nu le-au fost decontaţi banii de navetă.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ