Eliminarea discriminării pe baza orientării sexuale va produce efecte pe termen lung

| 05 iun, 2013

În Comisia de revizuire a Constituţiei s-a adoptat un amendament propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentrucare este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare,origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă,credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură,apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere,dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.

Amendamentul este conform și reprezintă practic o preluare din Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, dar nici măcar inițiatorii ei nu par să fi înțeles până în ultimele consecințe partea referitoare la eliminarea discriminării bazate pe orientare sexuală.

Probabil că inițiativa liberală s-a dorit a oferi un răspuns și garanții suplimentare vis-a-vis de atitudinea homofobă generalizată în societatea românească contemporană, în sensul acceptării valorilor europene și a creșterii gradului de toleranță față de manifestările publice sau culturale ale minorităților sexuale. Ori amendamentul poate produce consecințe din cele mai neașteptate, dincolo de acceptul sau refuzul public față de un marș Liberty Parade, de exemplu. Așa cum au sesizat imediat ambele părți aflate în conflict, BOR pe de o parte și Partidul Verzilor pe de cealaltă, amendamentul implică anularea restricțiilor legate de căsătoria dintre persoanele de același sex, interdicție văzută în lumina noilor prevederi ca o discriminare clară. Spre amuzamentul presei, liberalii nu păreau convinși că amendamentul lor poate avea consecințe în acest sens.

INIȚIATORUL MODIFICĂRII, TUDOR CHIUARIU, a afirmat că: "Acest amendament a fost adoptat cu covârșitoare majoritate, iar opiniile unor colegi au fost că suntem fermi că o căsătorie se încheie între un bărbat și o femeie. Urmărim eliminarea oricărei forme de discriminare pe orice bază".

ÎN TIMP CE DEPUTATUL PNL, GABRIEL ANDRONACHE, a insistat: "În niciun caz nu anulează dispozițiile din Codul Civil, care reglementează relațiile de familie în ceea ce privește căsătoria. Ele rămân în continuare în vigoare".

Această modificare are darul să toarne gaz pe foc într-un subiect extrem de sensibil despre care experții în drept constituțional afirmă că va naște multe divergențe. În mod clar acesta este perceput ca o amenințare de BOR care a și propus un amendament care să facă precizarea că familia se întemeiază pe căsătoria între "un bărbat şi o femeie". Iritarea crescândă cu care BOR face lobby în acest caz este justificată și de faptul că a fost respins un al doilea amendament care recunoștea rolul istoric și al importanței bisericii ortodoxe și a celorlalte culte în istoria națională a României. BOR pare să ignore voit că acest amendament a căzut similar altuia care făcea aceleași precizări despre Casa Regală și monarhie. Ori în logica evenimentelor istorice, BOR este la dreapta regelui dar nu poate fi mai importantă decât monarhul.

Revenind asupra eliminării discriminării pe baza orientării sexuale, deputatul independent Remus Cernea a subliniat că după adoptarea, la proiectul noii Constituţii, a acestui amendament, toate legile actuale care conţin restricţii cu privire la minorităţile
sexuale ar urma să devină caduce şi neconstituţionale.

O privire de ansamblu asupra acestei probleme pare să sugereze că acest amendament odată adoptat, va rămâne pur formal și decorativ în noua Constituție, iar orice modificări esențiale și abrogări de legi care se vor face cândva în baza acestuia, vor surveni de fapt în urma presiunilor politice și juridice externe, ale autorităților europene.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ