Emil Constantinescu: ”NATO ne-a permis ca timp de 75 de ani să nu mai fie un alt război mondial!”
NATO este organizaţia care ne-a permis ca timp de 75 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial să nu mai fie un război mondial şi să fie depăşite şi alte conflicte, a declarat, vineri, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, invitat special la conferinţa Bucharest Model NATO (BMNATO).
El a vorbit despre generaţiile implicate de-a lungul timpului în lupta pentru valorile democraţiei şi pentru recăpătarea libertăţii pe care România a dobândit-o după 1989.
"Cât de importantă este viaţa, cât de important este să trăieşti în pace. Şi cred că acesta este lucrul la care trebuie să ne gândim la o astfel de întâlnire care simulează, să spunem, un summit NATO. Pentru că dacă există ceva important în această organizaţie, a fost faptul că această organizaţie şi nu altceva ne-a permis ca timp de 75 de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial să nu mai fie un război mondial şi să fie depăşite şi alte conflicte regionale, locale, interne, uneori cu consecinţe tragice sau alte fenomene de tipul terorismului, dar nu o conflagraţie mondială de asemenea dimensiuni, cum a fost al Doilea Război Mondial", a spus Emil Constantinescu.
La conferinţă au mai luat parte general maior Adriean Pârlog şi Alex Şerban, specialist de comunicaţii, preşedinte al consiliului euro-atlantic în Romania, consilier al primului-ministru cu privire la NATO şi la probleme de securitate naţională, potrivit Agerpres.
Cu ocazia evenimentului a fost proiectat filmul "Punctul de cotitură. România-NATO 1996-2000", realizat de către SC Studio Video Art în colaborare cu Fundaţia Română pentru Democraţie.
Conferinţa BMNATO este organizată din 2015, în Bucureşti, şi îşi doreşte să reproducă summit-urile Alianţei Nord-Atlantice. Scopul acesteia este familiarizarea noii generaţii cu problemele militare cu care s-ar putea confrunta statele membre ale Alianţei.
Discuţiile din cadrul conferinţei îi pun în temă pe participanţi în legătură cu ameninţări cu care şi România se poate confrunta.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x