Fostul ministru Constantin Niță, condamnat la 4 ani ÎNCHISOARE
Fostul ministru al Energiei Constantin Niță a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
UPDATE Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) ar putea da vineri o primă decizie în dosarul în care fostul ministru al Energiei Constantin Niță este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
La ultimul termen al procesului din 9 mai, procurorii DNA au cerut condamnarea lui Niță la o pedeapsă medie cu executare, pentru trafic de influență. Anchetatorii au mai solicitat confiscarea de la Niță a sumelor de 303.000 lei și 30.000 de euro, menținerea sechestrului asigurator, precum și a cauțiunii de 150.000 de lei.
În ultimul cuvânt în fața instanței, fostul ministru și-a susținut nevinovăția și a negat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, cel care l-a denunțat la DNA.
''Sunt extrem de dezamăgit de propunerea Parchetului. Regret că sunt într-o asemenea situație. Nu i-am pretins niciodată lui Urdăreanu nimic — bani sau altceva. Nu i-am propus nimic și nu am participat la semnarea vreunui contract. Nu am luat niciun ban. Vă spun că nu îmi însușesc nicio afirmație a Parchetului. Am cunoscut sute de oameni de afaceri, am condus colective mari de oameni. Sunt profund marcat de această cerere a Parchetului. Nu am făcut aceste fapte'', a spus atunci Constantin Niță.
Constantin Niță a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, el fiind acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia — UTI cu Primăria Iași.
Potrivit DNA, Constantin Niță ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu și fostul primar Gheorghe Nichita, în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să-i fie remiși lui Niță în două forme — parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.
''În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014'', mai spun procurorii.
Conform DNA, Niță a primit două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiți, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte.