Epurările din PDL mai așteaptă

| 05 iun, 2013

Incapabilă să găsească resorturile strategice necesare pentru ca PDL să se reînscrie pe un trend ascendent în sondaje și obligată să facă față amenințării reprezentate de partidul format în jurul Mișcării Populare, formațiunea democrat-liberală se confruntă cu perspectiva de a obține un rezultat dezastruos la europarlamentare.

Deși părea decisă să impună disciplina în partid prin forță și să excludă principalele voci contestatare, conducerea PDL a dat în final înapoi.  După ce Baconschi și Funeriu și-au dat de bună voie demisia, Biroul Permanent a decis doar o suspendare pe șase luni în privința lui Cristian Preda și se pare că se pregătește să ia o hotărâre similară și în ceea ce îl privește pe Sever Voinescu.

În mod evident, decizia de suspendare nu rezolvă problema. Spre exemplu, în ceea ce îl privește pe Cristian Preda, atât timp cât nu i-au ”tăiat internetul”, așa cum a remarcat ironic Toader Paleologu, acesta ar putea foarte bine să continue să critice modul în care echipa lui Vasile Blaga gestionează interesele PDL. Cristian Preda ar forța astfel o excludere, știind că nou înființatul partid prezidențial va primi cu brațele deschise un europarlamentar, mai ales dacă printr-o asemenea mutare ar câștiga și alte câteva nume cu rezonanță din zona ”reformiștilor” PDL. Ca urmare, decizia conducerii democrat-liberale eșuează în a-și atinge scopul declarat, neputând fi considerată nici pe departe un semnal de forță, capabil să restabilească ordinea în partid.

Incapabilă să găsească resorturile strategice necesare pentru ca PDL să se reînscrie pe un trend ascendent în sondaje și obligată să facă față amenințării reprezentate de partidul format în jurul Mișcării Populare, formațiunea democrat-liberală se confruntă cu perspectiva de a obține un rezultat dezastruos la europarlamentare. Or, un asemenea rezultat ar aduce automat sfârșitul pentru echipa lui Vasile Blaga și ar putea să conducă la dezintegrarea PDL.

În aceste condiții, Vasile Blaga nu are prea multe opțiuni. Pe de o parte, trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a oferi consistență alternativei democrat-liberale, iar pe de altă parte, trebuie să conserve cu orice preț electoratul care a rămas fidel PDL.

Parte a acestui electorat, privește însă cu simpatie gruparea ”reformiștilor” și ar fi fost cu siguranță deranjat de eventualele măsuri radicale menite să reducă la tăcere contestatarii actualei conduceri a PDL. Altfel spus, încercând să restabilească prin forță disciplina în partid, conducerea PDL riscă să îndepărteze acest electorat de formațiunea democrat-liberală și să îl împingă către Mișcarea Populară.

Opțiunea conducerii democrat-liberale este însă cu două tăișuri. Pentru că ea prelungește agonia PDL, care riscă și pe mai departe să performeze la nivel comunicațional în mod incoerent. În lipsa unității de mesaj, PDL nu are nicio șansă să recupereze în sondaje și să își întărească propria alternativă. Indiferent de câte guverne din umbră va forma sau de câte greve japoneze vor face aleșii săi, formațiunea democrat-liberală nu are nicio șansă să redevină credibilă în ochii alegătorilor, atât timp cât criticii cei mai fervenți ai inițiativelor lansate se vor afla chiar înlăuntrul său.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ