Este de 300 de ori MAI DULCE decât zahărul şi este considerată ca fiind CEL MAI SĂNĂTOS ÎNDULCITOR
Nu de puține ori am auzit în ultimii ani sloganul: „Consumul în exces de zahăr dăunează grav sănătății”. Cum zahărul este considerat un aliment nesănătos, toată lumea caută un înlocuitor pentru acesta, iar nutriționiștii l-au găsit în ștevie.
Deși pare greu de crezut, ștevia nu conţine calorii. Conţine, însă, substanţe dulci (glicozide) care nu sunt metabolizate de organismul uman, fiind astfel eliminate fără ca vreo calorie să fie absorbită.
Diferită de ştevia care apare la noi primăvară, ștevia despre care vorbim este o plantă sud-americană care creşte sub formă de arbust. Este originară din Paraguay şi este de 300 de ori mai dulce decât zahărul. Şi nu numai că este mult mai dulce, dar are şi foarte multe calităţi: este un aliat de nădejde pentru cei care vor să slăbească, dar şi pentru diabetici.
Acest supraaliment reglează glicemia, adică nivelul zahărului din sânge, temperează senzaţia acută de foame şi pofta de dulciuri. Nu numai că nu măreşte nivelul zahărului din sânge, ba chiar determină scăderea acestuia dacă este prea mare.
În plus, ştevia îţi taie cheful de alimente grase, iar unii oameni au descoperit că pofta lor de mâncare scade dacă iau drajeuri din ştevie cu 15-20 de minute înainte de masă.