Eugen Nicolăescu: Încercăm să mărim numărul centrelor de rezidenţiat din ţară

| 12 sep, 2013

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi, la Iaşi, că se încearcă sporirea numărului centrelor de rezidenţiat din ţară şi, totodată, se doreşte ca rezidenţii să poată practica după finalizarea unui modul.

Eugen Nicolăescu consideră că astfel rezidenţiatul va oferi posibilitatea unor tineri doctori că după ce absolvirea anumitor module să poată desfăşura activitatea efectivă pe bază de contract part time. În opinia sa, astfel vor creşte veniturile rezidenţilor prin activităţile prestate în domenii unde este deficit de medici specialişti, cum ar fi, de exemplu, cazul rezidenţilor anestezişti care ar putea practica după finalizarea unui modul.

"Medicul rezident va putea consulta cât mai mulţi pacienţi, astfel încât să poată învăţa, instrui şi deveni un specialist competent (...) În acelaşi timp, se asigură o legătură mai apropiată între medic şi pacient", a spus Eugen Nicolăescu, în cadrul unei dezbateri regionale privind reformarea sistemului sanitar.

Ulterior, el a declarat jurnaliştilor că "această nouă abordare a rezidenţiatului poate suplini o parte din personalul medical calificat, specializat".

La dezbaterea regională organizată de Ministerul Sănătăţii au fost prezenţi peste 200 de reprezentanţi ai Colegiilor Judeţene ale Medicilor, ai asociaţiilor de pacienţi din fiecare judeţ, Societăţilor şi Patronatelor Medicilor de Familie, organizaţiilor judeţene ale sindicatelor, Ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanţii Colegiilor Judeţene ale Farmaciştilor, conducerile DSP-urilor şi conducerile Caselor Judeţene de Sănătate, preşedinţi ai consiliilor judeţene, prefecţi şi parlamentarii USL.

Subiectele dezbătute au fost direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical, proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ