Eugen Nicolăescu: Până la sfârşitul anului vom adopta o suplimentare a listei cu medicamente noi
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi că până la sfârşitul anului va fi adoptată o suplimentare a listei cu medicamente noi care va intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor medicale de bază.
"Până la sfârşitul acestui an adoptăm o suplimentare a listei cu medicamente noi. Când va intra în vigoare pachetul, va intra în vigoare şi noua listă. În semestrul I al anului 2014 vom face reevaluarea listei totale, iar în partea a doua a semestrului II vom avea o listă finală. Prima etapă este să definitivăm lista nouă şi a doua etapă în semestrul I 2014 să facem revizuirea listei şi din semestrul II pe baza acestei revizuiri de tehnologie medicală foarte bine pusă la punct să avem în partea a doua a anului o listă finală care să ne dea tuturor garanţia că ea poate fi suportată din bugetul pe care România îl va avea pentru anul viitor în domeniul sănătăţii", a spus ministrul Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, prin acordul cu FMI România şi-a asumat ca până la 31 decembrie să fie aprobată noua listă de medicamente. "Am convenit ca în jurul datei de 15 noiembrie să punem pe site-ul MS propunerea de listă pe care dorim să o aprobăm ca să îşi urmeze, aşa cum prevede legea, transparenţa decizională firească unui asemenea act normativ. Suntem în faza finală de evaluare a tehnologiilor medicale pentru că eu cred că este un pas mare înainte în ţara noastră ca o listă nouă de medicamente să o facem pe evaluarea tehnologiilor medicale. Lista nouă nu va pica din cer. Lista nouă este trecută prin multe site, este verificată şi revizuită în mai multe etape şi nu în ultimul rând ea va intra în vigoare odată probabil cu pachetul nou de servicii medicale de bază şi cu pachetul privind programele naţionale de sănătate", a arătat demnitarul.
Potrivit ministrului, politica publică pe care MS doreşte să o promoveze este de echilibru între medicamente inovatoare şi generice. Nicolăescu a precizat că pachetul de asigurări de sănătate private va fi introdus pe etape - una în anul 2014 şi alta în 2015.
"Avem deschise mai multe discuţii cu Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurarea şi Reasigurare. Încercăm să statuăm o serie de principii pe baza cărora să dezvoltăm un pachet de asigurări private, dar, aşa cum am discutat la MF, aşa cum am discutat politic, până acum probabil că acest pachet îl vom introducem pe etape. O etapă va fi anul 2014, sub o formă care să nu afecteze deficitul bugetar, şi în 2015 să facem o a doua etapă care, dacă se gândeşte din timp, dacă se planifică din timp, putem să găsim spaţiul bugetar necesar încât să introducem din a doua etapă o serie de deductibilităţi din impozitul pe venit prin care să susţinem dezvoltarea pachetului de asigurări private de sănătate", a explicat reprezentantul MS.