Un cont al Ministerului Sănătăţii este blocat pentru o datorie de peste 4,3 milioane de euro

| 28 mai, 2013

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a confirmat, marţi dimineaţă, că un cont al instituţiei pe care o conduce este în prezent blocat.

Nu conturile ministerului sunt blocate. Un singur cont - cel de la BCR -, în rest, toate conturile prin care se derulează banii ministerului sunt la Trezoreria statului, care nu se poate bloca. Corect, asta trebuie să spunem: un singur cont al ministerului este blocat de executorul judecătoresc pentru o sentinţă pusă în executare, pentru că din 2009 - 2010 nu s-au făcut plăţile aferente unui contract', a explicat Nicolăescu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a precizat că din acel cont se făceau plăţi comerciale obişnuite, curente, cum ar fi cumpărarea de rechizite.

'Şi acel cont se alimentează din Trezorerie numai când avem astfel de operaţiuni de efectuat. În acest moment, din câte ştiu eu, sunt câţiva lei în acel cont, deci nu este un pericol, să spunem, pentru fondurile Sănătăţii', a arătat ministrul.

Eugen Nicolăescu şi-a exprimat credinţa că din datoria de 18 milioane de lei vreo două-trei milioane ar putea fi reduse prin aceste negocieri.

'Este un serviciu prestat. Pentru că miniştrii din 2009 şi 2010 nu au vrut să plătească, nu avem ce să facem. Noi trebuie să ducem la bun sfârşit. Statul de drept asta înseamnă - să respecţi legea. (...) Întrebaţi pe dl Bazac şi pe dl Cseke de ce nu au plătit. (...) Eu nu mai comentez hotărârea instanţei. Eu, ca om în această ţară, trebuie să o aplic', a subliniat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că din acel cont se făceau plăţi comerciale obişnuite, curente, cum ar fi cumpărarea de rechizite.

'Şi acel cont se alimentează din Trezorerie numai când avem astfel de operaţiuni de efectuat. În acest moment, din câte ştiu eu, sunt câţiva lei în acel cont, deci nu este un pericol, să spunem, pentru fondurile Sănătăţii. Într-un stat de drept orice sentinţă judecătorească trebuie pusă în aplicare. (...) Noi încercăm să mai diminuăm suma de plată în sensul în care la toate categoriile de penalităţi încercăm să negociem, poate reuşim să micşorăm din acele penalităţi, poate firma va dori să renunţe, cel puţin din ce am înţeles eu este dorinţă de discuţie şi asta o să facem în următoarele zile', a arătat ministrul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ