Eugen Teodorovici dezvăluie ce impact va avea retrimitea Codului Fiscal în Parlament
Retrimiterea Codului Fiscal către Parlament întârzie, oarecum, pregătirea bugetului pe 2016, iar motivele invocate sunt nejustificate, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.
'Faptul că acest Cod Fiscal a fost returnat Parlamentului întârzie, oarecum, pregătirea bugetului pe 2016. Am anunțat de foarte mult timp că, în luna august, intenționam să demarăm acest proces, astfel încât România să aibă la timp un proiect de buget trimis în Parlament, cu respectarea tuturor obligațiilor noastre. Sunt convins că sunt foarte multe companii care își pun întrebarea vizavi de modul în care își pot gândi plan de afaceri începând cu 2016. Și, nu în ultimul rând, cu această decizie, din punctul meu de vedere, s-a creat o breșă în ceea ce înseamnă poziția României în relația cu cei de la Comisia Europeană. România poate se află azi în cea mai bună situație a sa după foarte mulți ani de zile, având foarte clar un consens politic în ceea ce privește un plan de reforme în economie: atât Guvernul, cât și Parlamentul, în unanimitate aproape, au votat Codul Fiscal, iar cu o decizie în același sens din partea președintelui am fi avut o poziție fermă în ceea ce privește convingerea României pe drumul său de creștere economică', a subliniat șeful de la Finanțe, citat de Agerpres.
Citeşte şi: Iohannis respinge CODUL FISCAL: Situația macroeconomică ar putea suferi o deteriorare apreciabilă. Ponta: Finalul iluziei
În opinia lui Teodorovici, motivele invocate, deficitul de 1,2% și alte posibile dezechilibre macroeconomice, sunt nejustificate.
'Din păcate, astăzi domnul președinte Iohannis a decis să trimită înapoi spre Parlament Codul Fiscal, ratând astfel o șansă foarte importantă pentru România. Motivele invocate, acel deficit de 1,2% și alte posibile dezechilibre macroeconomice, motive care, din punctul meu de vedere ca și ministru al Finanțelor, nu au nicio justificare. Această raportare la un deficit de 1,2% este în mod eronat făcută pentru că aș putea să pun întrebarea: de ce ne raportăm la acest deficit, cine și l-a asumat și de ce a făcut-o? Discuțiile pe acest deficit la nivel european a pornit de la ideea că statele membre cu datoria publică foarte ridicată aveau această obligație. România la acel moment se afla la un nivel al datoriei publice foarte scăzut, motiv pentru care nu trebuia să accepte sau ar fi trebuit să negocieze un deficit mult mai mare și pe un termen mult mai extins. Sunt state membre la nivel european ce și-au asumat un deficit mai ridicat și cu o implementare ca și termen mult mai îndelungată, 2019, chiar 2020', a explicat ministrul Finanțelor.
Citeşte şi: Ionuţ Dumitru, Consiliul Fiscal: Reducerea TVA de la 24 la 19% este una agresivă
El a menționat totodată că sunt state membre care au depășit cu mult chiar și deficitul de 3% stabilit prin Tratatul de la Maastricht, 'deficit de care România trebuie să țină cont într-adevăr'.
'Întotdeauna am spus că acest deficit de 3% va fi o țintă peste care România nu va trece în 2016. Chiar, din contră, modul în care se va construi bugetul pe 2016 se va face într-un mod în care deficitul să scadă cât mai mult spre ceea ce România, din păcate, și-a asumat în trecut', a mai spus Eugen Teodorovici.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal. Șeful statului subliniază că "legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ", motiv pentru care "în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate".
"Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni", afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.
În opinia sa, 'simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare", precizează Iohannis.
În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că respingerea de către președintele Klaus Iohannis a noului Cod fiscal are ca posibile explicații fie "o decizie pur politică de blocare a activității economice a Guvernului cu orice cost", fie "o decizie luată în afara României și împotriva intereselor României".