Eugen Teodorovici: Strategia națională de achiziții publice va fi finalizată până în luna iunie
Strategia națională de achiziții publice va fi finalizată până în luna iunie, termen agreat de România cu Comisia Europeană, împreună cu alte patru proiecte de legi în domeniu, de la 1 ianuarie 2016 dorindu-se aplicarea noului cadru legislativ în domeniul achizițiilor publice, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
"În achizițiile publice, luna iunie reprezintă termenul la care ne-am angajat în fața Comisiei Europene să punem pe masa Guvernului strategia națională de achiziții publice, document esențial fără de care Comisia chiar poate să oprească toți banii în România, toți banii pe toate programele operaționale.
În același timp, vom prezenta și acel pachet de acte normative, ca și proiect pe care îl vom trimite Parlamentului pentru o primă analiză.
Vor fi patru proiecte de legi foarte simple — cum ar trebui să fie făcute legile în România, nu stufoase și absolute prevederile la nivel de lege cum, din păcate, este meteahna la nivelul administrației publice.. Vor fi patru acte normative foarte simple, exact cum spune și directiva, nimic mai mult, iar restul se pune în secundar și în terțiar dacă este cazul", a spus Teodorovici, la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Național al Partidului Social Democrat.
El a precizat că până la sfârșitul anului 2015 cele patru proiecte vor fi supuse dezbaterilor publice, vor fi trecute prin Parlament, astfel încât de la 1 ianuarie România să aplice noul cadru legislativ în achizițiile publice.
"Până la final de an va fi o consultare publică agresivă, în sensul bun, astfel încât, în Parlament, la finalul celei de-a doua sesiuni din acest an, să fie trecute cele patru acte, astfel încât, de la 1 ianuarie 2016, să putem aplica noul cadru pe achiziții publice. Acesta este planul Guvernului pe partea de achiziții publice", a precizat ministrul Teodorovici.
Potrivit ministrului, cele patru proiecte reprezintă implementarea unor noi directive europene care schimbă legislația pe achiziții publice.
"Vor fi patru acte. Sunt trei directive europene noi care schimbă legislația pe achiziții publice, iar noi am decis la nivel național că vom face patru, care să privească următoarele lucruri. Prima va fi cea legată de achizițiile clasice, a doua cea de concesiuni, a treia de utilități și a patra pentru a remedia acele contestații. Deci, patru acte normative care vor avea în secundar alte prevederi", a explicat acesta.
Șeful Fondurilor Europene a subliniat că partea cea mai importantă a acestui pachet legislativ este un îndrumar solicitat de foarte mulți ani de Comisia Europeană, care va ajuta aplicanții să înțeleagă textul de lege.
"Cea mai importantă parte este și acel îndrumar pe care Comisia l-a tot cerut de foarte mulți ani. Adică, fiecare articol în parte spart, detaliat și explicat ce a fost în intenția legiuitorului atunci când a făcut fiecare articol în parte, pentru ca fiecare aplicant să înțeleagă exact la ce se referă acel text de lege", a spus Teodorovici.
Oficialul de la Fonduri Europene a atras atenția că, la fel de important ca legislația, este profesionalismul celor care lucrează în domeniul achizițiilor publice, dând ca exemplu negativ un caz în care, o licitație lansată de CFR a avut peste 2.500 de clarificări.
"Lumea vorbește de foarte multe contestații, dar ele nu vin doar dintr-o legislație foarte neclară sau prost aplicată. Pe de o parte, este important să avem legislația clară, pentru ca oricine să o înțeleagă și să o aplice, dar pe de altă parte am nevoie de oamenii care să știe să facă lucrurile.
La modul în care se face documentația de atribuire. De exemplu, la CFR, unde, din păcate, a fost o licitație lansată cu peste 2.500 de clarificări. Oamenii aceștia trebuie agățați în piața mare și arătați cu degetul, să nu mai facă astfel de documente toată viața lor pe achiziții publice. Deci, când ai peste 2.500 de clarificări la o documentație de atribuire este clar că e și contestată și întârziată și cu alte hibe în ea.
Deci, cei care fac documentația să zbârnâie, să înțeleagă exact. Cei care fac evaluarea, la fel, sunt luni de zile de evaluare pe fiecare contract în parte și ne întrebăm de ce. Pentru că omul ăla nu știe, îi este teamă să își asume răspunderea", a arătat el.