Eugen Tomac, sau cum Traian Băsescu nu mai e ce-a fost

Acele vremuri au trecut însă, iar azi reședința prezidențială a devenit aproape o închisoare pentru Traian Băsescu. Desigur, uneori președintele mai încearcă să iasă la atac după vechile-i obiceiuri și să ne arate că mai înseamnă ceva (chiar dacă acest ceva este cu totul nedefinit și se bazează pe insinuări și informații ”pe surse”, cum este în cazul recentelor declarații privind greutățile pe care Gruia Stoica le-ar avea în a strânge banii pentru CFR Marfă).  Realitatea este însă că Traian Băsescu a fost scos cu totul din joc după ce 7,4 milioane de români i-au cerut să plece și cancelariile occidentale l-au obligat să îl lase în pace pe Victor Ponta să guverneze. Iar Ponta a știut să profite de prilej, devenind rapid principalul vector la care se raportează nu doar scena politică internă, ci și partenerii externi ai României.

În aceste condiții, Traian Băsescu avea nevoie disperată de un mijloc prin care să reintre pe scena politicii românești, măcar după încheierea mandatului-carceral de la Cotroceni. Așa că a scos din pălărie Mișcarea Populară și partidul aferent.

Numai că, Traian Băsescu nu mai e ce-a fost, iar asta se vede inclusiv din dificultatea de a-și crea acest nou vehicul politic și de a-l înzestra cu ceea ce îi trebuie oricărei formațiuni politice care vrea să aibă o cât de mică șansă în fața electoratului. După ani îndelungați în care s-a războit cu toți și toate, președintele i-au rămas astăzi foarte puțini credincioși și, mai ales, prea puțini oameni credibili în stare să se înhame la efortul pe care îl presupune înființarea unui partid și dezvoltarea sa. Chiar dacă alde Lăzăroiu și compania l-au servit și îl servesc în continuare pe Traian Băsescu din vârful tastaturii pe Facebook, în grija lor partidul nou înființat risca să moară încă înainte de a se naște.

Așa că președintele, după un model deja brevetat, s-a uitat în curțile vecine și a încercat să găsească un lider obedient pentru noua sa creație politică, capabil să pună osul la propășirea PMP, fără însă să aibă vreo pretenție de a păstra conducerea, după ce Traian Băsescu își va sfârși mandatul la Cotroceni. Probabil că ochii i s-au oprit mai întâi asupra lui Mihai Răzvan Ungureanu, pe care l-a mai utilizat în trecut în mașinațiunile sale politice și care, după cum se vede, este la fel de doritor să execute ordinul președintelui. Numai că, între timp, balonul MRU s-a dezumflat și a lăsat în urmă doar un miros greu de parfum. Și atunci, ochii i s-au oprit asupra lui Eugen Tomac, singurul PDL-ist care și-a câștigat locul în Parlament, în loc să intre pe ușa din dos la redistribuire.

N-a fost deloc greu să îl momească afară din PDL și să îl așeze la conducerea PMP. Doar că, din dorința de a avea în fruntea noii sale formațiuni un președinte marionetă, Traian Băsescu a ales să ignore cel puțin două detalii importante: în primul rând că Eugen Tomac a reușit deja, deși este un politician tânăr, să muște serios din cașcaval iar, în al doilea rând, că acest ”transfer” de marcă din curtea PDL-ului așează la conducerea PMP un traseist politic. Altfel spus, Traian Băsescu a dat cu Eugen Tomac un autogol în poarta și așa șubredă a PMP.