Europa începe să înţeleagă potenţialul gazelor de şist

Deşi nu au mai fost atât de vizibile, protestele din comuna vasluiană Pungeşti continuă, spiritele fiind în continuare agitate de mai mulţi reprezentanţi ai mişcărilor ecologiste care au reuşit să îi convingă pe oameni că explorarea resurselor neconvenţionale este dăunătoare pentru comunitate. Ceea ce se întâmplă la Pungeşti nu mai are însă ecouri semnificative în mass-media din România, subiectul trecând în plan secund, deşi în restul Europei dezbaterea legată de explorarea şi exploatarea gazelor de şist rămâne la fel de animată ca şi acum câteva luni.

Nu doar în România taberele angrenate în discuţia ce priveşte exploatarea gazelor de şist sunt atât de vehemente în susţinerea puctelor de vedere pro sau contra, interzicerea exploatării gazelor de şist fiind de mult o miză importantă a mişcărilor ecologiste de pe continent. Principala critică pe care reprezentaţii ecologiştilor o aduc este aceea că fracturarea hidraulică, metodă prin care se extrag gazele de şist, ar fi extrem de periculoasă pentru mediu. Procesul implică injectarea în sol şi la presiuni înalte a unui amestec de lichide menit să elibereze gazele naturale prinse între straturi de roci dure. Interdicţiile pe care anumite țări europene le-au impus deja în exploatarea gazelor de şist au pornit tocmai de la problema fracturării hidraulice, care în opinia liderilor respectivelor state sunt mult prea mari.

Pe de altă parte, trebuie discutat despre importanţa economică pe care acestă resursă neconvenţională o are. De exemplu, o analiză recentă demonstrează cum SUA, ca urmare a extinderii exploatării gazelor de şist, nu doar a atins independenţa energetică, dar a reuşit şi să sporească competivitatea economiei interne prin reducerea costurilor energetice. În acest timp, economia europeană continuă să fie, în mare parte, dependentă de gazul rusesc, iar ţările mari din UE încearcă să menţină relaţii bune cu Moscova tocmai din acest punct de vedere.

Cu toate acestea, două ştiri apărute săptămâna aceasta demonstrează că Europa începe, încet-încet, să înţeleagă relevanţa exploatării gazelor de şist. Prima ştire vine din Franţa, stat care în urmă cu mai mulţi ani a impus o interdicţie permanentă, cel puţin cât timp legea este în vigoare, în ceea ce priveşte exploatarea acestei resurse.

Deşi, recent, Consiliul Constituţioanal de la Paris a hotărât că respectiva lege este constituţională, se pare că mai mulţi membrii ai legislativului francez vor să abroge decizia luată pe vremea fostului preşedinte Nicolas Sarkozy. Parlamentari din toate taberele politice ale Franţei şi-au unit astfel eforturile şi au elaborat deja un raport care militează pentru explorarea gazelor de şist. În document se pledează pentru forarea a zeci de puţuri şi experimentarea fracturării hidraulice ameliorate şi a altor tehnici alternative prin care Franţa să beneficieze de această resursă neconvenţională.

Importanţa acestui raport este însă mult mai mare decât simpla reorientare a factorilor de decizie de la Paris în ceea ce priveşte gazele de şist, dacă avem în vedere că semnatarii atrag atenţia asupra faptului că există zeci de metode de exploatare cu impact minim asupra mediului. Totodată, în raport se apreciază că până în prezent decizia politică a împiedicat cercetarea în domeniu.

În prezent, Franţa este printre statele europene care importă extrem de puţin din necesarul intern de resurse energetice şi de aceea s-a considerat că avantajele exploatării gazelor de şist nu ar depăşi încă riscurile. Cu toate acestea, o investiţie în dezvoltarea metodelor alternative de explorare şi exploatare a gazelor de şist reprezintă o variantă demnă de luat în considerare pentru viitor, din moment ce resursele convenţionale de care Franţa dispune se vor termina la un moment dat.

Cea de-a doua ştire provine dintr-un articol publicat joi în The Wall Street Journal care discută despre eforturile Poloniei de a accelera exploatarea gazelor de şist, în pofida deciziei mai multor companii americane, inclusiv Exxon Mobil, de a se retrage de acolo. Prestigiosul cotidian de business observă că, în ciuda rezervelor de care dispune, Polonia se confruntă cu mai multe probleme care o împiedică să devină un mare producător de gaze de şist, ele fiind legate de infrastructură, reglementări şi cadru legal, dar şi de funcţionarea pieţei energetice interne. De aceea, noul ministru al mediului de la Varşovia, Maciej Grabowski, a promis că va reforma legislaţia, tocmai pentru a le permite companiilor interesate să revină în Polonia.

Între situaţia Poloniei şi situaţia României se pot face multe paralele, ambele state fiind în prezent dependente din punct de vedere energetic, într-o anume proporție, de gazele naturale cumpărate de la ruşi. De asemenea, în ambele ţări există mişcări anti-gaze de şist, deşi în Polonia reprezentanţii acestui curent de opinie sunt mult mai vehemenţi decât cei din România. Tot la fel ca şi ţara noastră, Polonia plăteşte un preţ peste medie pentru gazul natural importat din Federaţia Rusă şi este de aşteptat, în contextul în care guvernul de la Varşovia vrea să convertească mai multe termocentrale pe cărbune în termocentrale pe gaze, ca valoarea importurilor să crească.

Contrar viziunilor ecologiste, problema utilizării unei resurse naturale nu trebuie pusă în termeni de bine şi rău, ci mai degrabă în termeni de oportunităţi şi riscuri. Doar oamenii foarte naivi consideră că extragerea din natură a unei resurse se poate realiza fără niciun fel de impact. Acest lucru este valabil şi în cazul exploatării gazelor de şist, dar progresul tehnologic realizat în domeniu a făcut deja ca riscurile implicate de fracturarea hidraulică să se micşoreze. Dacă economia europeană doreşte să mai rămână competitivă, atunci reducerea costurilor energetice constituie poate cea mai mare provocare. În acest context, importanţa gazelor de şist devine evidentă, acest tip de resursă neconvenţională reprezentând poate ce a mai mare şansă pe care UE o are, dacă vrea o factură energetică mai scăzută. La acest avantaj, se adaugă desigur şi independenţa faţă de Rusia care şi-a utilizat cu dibăcie în ultimii ani resursele naturale în jocul geopolitic pe care îl face în raport cu statele membre UE.