Europarlamentare 2014.Creţu: PSD şi PNL trebuie să aibă un acord de neagresiune pentru europarlamentare

| 07 feb, 2014

Eurodeputatul Corina Creţu consideră că pentru alegerile europarlamentare din luna mai este important ca PSD şi PNL să aibă un acord de neagresiune.

"Nu cred că se mai poate schimba situaţia. Ar fi o situaţie atipică să candidăm împreună, practic facem parte din familii politice diferite. Sigur că important este să mergem împreună în aceste alegeri, să avem un acord de neagresiune şi să ne dăm seama că duşmanul nostru comun în aceste alegeri este PDL-ul, vor fi cei de la Mişcarea Populară, adică cei care vor fi şi au fost susţinuţi de domnul Traian Băsescu", a declarat vineri pentru RFI Corina Creţu, conform Agerpres.

Ea şi-a exprimat speranţa ca PSD şi PNL să îşi desfăşoare campania electorală fără să se atace reciproc.

'Speranţa noastră este să mergem împreună pentru un proiect european şi nu unii împotriva altora. Ne putem face foarte bine campanie promovându-ne proiectele şi viziunile noastre despre ceea ce înseamnă Europa, despre ceea ce se întâmplă în ţară, fără să ne atacăm. Aceasta este chiar speranţa mea sinceră, că nu avem de ce să ne atacăm. Noi şi în Parlamentul European colaborăm cu cei de la PNL şi ne-am situat de foarte multe ori pe poziţii comune, deci nu văd... sigur, poate la nivel local, în unele judeţe, dar speranţa noastră este să nu existe asemenea tensiuni între noi, pentru că nu ne folosesc. Adică avem de câştigat mergând împreună', a adăugat Creţu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat lista candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare care se vor desfăşura în luna mai, pe această listă regăsindu-se şi propunerile avansate de PC şi UNPR, care merg în alegeri pe listă comună cu social-democraţii, a anunţat joi, premierul Victor Ponta.

Citeşte şi: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan deschid lista candidaţilor PSD la europarlamentare

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 feb, 2014
Andy
comentariu
Doamna Corina mai bine va duceti in america ca acolo va e si amantul .Poate il aduceti la Deveselu si facetzi un cartier de negri acolo.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ