Europarlamentarul Sebastian Bodu cere Curţii de Conturi să verifice finanţele BOR
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, în care solicită ca instituţia să examineze posibilitatea de a dispune un control asupra tuturor fondurilor publice direcţionate către Biserica Ortodoxă Română (BOR) în ultimii cinci ani.
"În conformitate cu prevederile Constituţiei României, art. 140, care reglementează rolul şi atribuţiile Curţii de Conturi a României în exercitarea controlului asupra resurselor financiare ale statului şi sectorului public, precum şi în baza art. 1 alin. 1 şi 3 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, vă rog sa examinaţi posibilitatea de a dispune un control asupra tuturor fondurilor publice, din bugetul central sau din bugetele locale, direcţionate către Biserica Ortodoxă Română (BOR) în ultimii 5 ani cel puţin", se arată în scrisoarea lui Sebastian Bodu, remisă miercuri agenţiei MEDIAFAX.
Europarlamentarul PDL precizează că demersul său a fost determinat de faptul că, potrivit relatărilor mass-media, de-a lungul ultimilor 23 de ani, sume foarte mari de bani au fost alocate de stat către BOR, în special pentru construcţia de biserici, astfel încât, potrivit unor statistici, s-au construit peste 4.000 de lăcaşe de cult, în condiţiile în care s-au construit, în aceeaşi perioadă, 0 şcoli, 0 grădiniţe şi 0 spitale publice. "Având în vedere prezenta situaţie economico-socială, consider că este nu doar de competenţa Curţii de Conturi, dar şi de bunul simţ să se prezinte contribuabililor cât din impozitele lor au fost direcţionate către BOR, fără să luăm în calcul, desigur, salariile preoţilor, ca bugetari. Cred ca cetăţenii sunt indreptăţiţi să ştie cât din impozitele pe care ei le plătesc se duc către BOR, aşa cum ştiu cum se folosesc banii publici de către guvern, ministere, agenţii, primării şi alţi ordonatori de credite. Este o simplă chestiune de informare iar tot ce este în legătură cu banul public trebuie să fie o informaţie publică", arată Bodu.
El menţionează că singura instituţie în măsură că facă un astfel de calcul care apoi să fie prezentat publicului este Curtea de Conturi. "În ceea ce priveşte modul cum BOR a folosit aceşti bani, consider că, deşi nu este instituţie publică, atâta vreme cât este finanţată şi din bani publici, biserica va trebui şi ea să prezinte publicului informaţii cu privire la modul cum a folosit aceşti bani. Nu este o chestiune de ingerinţă în modul cum BOR îşi gestionează patrimoniul, ci doar o simplă cerere de informate cu privire la valorea sumelor primite, pe de-o parte şi a destinaşiei lor, pe de cealaltă parte, normală într-un stat european modern", mai precizează europarlamentarul PDL.
"După prezentarea acestei informaţii, în speranţa că veţi da curs acestei iniţiative care se încadrează perfect în obiectul de activitate al Curţii de Conturi a României şi, deci, nu văd a exista motive administrative pentru a fi refuzată, îmi rezerv dreptul de a o prezenta în plenul Parlamentului European", menţionează în încheiere Sebastian Bodu.