Eurostat: Doar 44% dintre cei mai bogaţi europeni au locuinţă personală, iar 95% dintre români sunt proprietari
Visul oricărui român este acela de a avea propria locuinţă, iar pentru acest deziderat cei mai mulţi îşi amanetează mare parte din venitul lunar pentru o perioadă cuprinsă între 25-30 de ani.
Peste 95% dintre români au locuinţa lor, potrivit Eurostat. Din acest punct de vedere, România depăşeşte ţări mai dezvoltate, precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania , Polonia sau Suedia. Pe primele locuri în topul statelor cu cei mai mulţi proprietari întâlnim țări precum Lituania, Ungaria şi Slovacia, în care salariul nu este foarte mare.
Un lituanian, de exemplu, câştigă 248 de euro pe lună, cu 74 de euro în plus faţă de un român, în timp ce un ungur primeşte la final de lună 267 de euro, iar un slovac - 351 de euro, scrie digi24.
Străinii cu posibilităţi financiare mai mari nu pun la fel de mare preţ pe actul de proprietate ca românii.
Elveţienii, spre exemplu, sunt europenii care câştigă cel mai mare salariu mediu net, respectiv 2.615 euro pe lună, de 15 ori mai mult decât românii. Cu toate acestea, doar 44% dintre ei sunt proprietari, aceasta fiind cea mai mică pondere înregistrată la nivel european.
Elveţienii sunt urmaţi în top de germani şi de austrieci. Sub 60% dintre ei sunt proprietari. Salariile lor nete sunt însă de aproape opt ori mai mari decât cele ale românilor.
Un german câştigă lunar 1.300 de euro, în timp ce un austriac câştigă 1.350 de euro net.