Eurostat: România, una dintre cele mai mari creșteri ale producției industriale din UE

| 14 mar, 2014

Producția industrială din România a avut una din cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană la începutul anului, conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

România ocupă locul doi după Luxemburg, cu 10,5%, în condițiile în care producția indistruală a crescut cu 2,1% în zona euro și cu 2,4% în UE, comparativ cu perioada similară din anul 2013. În plus, industria a adus aproape trei sferturi din creșterea economică de anul trecut.

Țările în care au fost înregistrate cele mai importante procente în luna ianuarie 2014 sunt în Luxemburg (12,7%), România (10,5%), Polonia (6,4%) și Ungaria (6,1%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (12%), Letonia (11%), Lituania (7,6%) și Filanda (7,1%).

Mai mult, în luna ianuarie 2014, comparativ cu luna precedentă, producția industrială a scăzut cu  0,2%  în zona euro și a urcat cu 0,1% în UE, iar cele mai mari creșteri au fost atinse în Croația (5,4%), Estonia (4,3%), Ungaria, Polonia (4,4%), România (2,3%) și cele mai scăzute procente în Letonia (10,7%), Olanda (6,4%), Filanda (3,5%) și Lituania(2,8%).

Astfel, industria a avut cea mai importantă contribuție la creșterea economică din anul 2013, aducând două treimi din avansul PIB de 3,5%. Cel de-al doilea motor de dezvoltare economică a fost agricultura, datorită excedentului istoric provenit din produsele agroalimentare, ce a adus în bugetului statului o sumă în valoare de 3,2 milioane de euro.

Creșterea economică de  3,5% înregistrată  în anl 2013 comparativ cu 2012 s-a bazat pe un ritm accelerat de creștere al PIB din ultimii ani, plasând România pe primul loc din Uniunea Europeană în această privință. Cifra estimativă privind creșterea PIB anunțată de INS la jumătatea lunii februarie, de 3,5%,  a generat o valoare a PIB-ului din anul 2013  de circa 143 mld euro (631,1 mld. lei).

În plus, industria și-a mărit aportul la formarea PIB în ultimii cinci ani datorită exporturilor, după un declin înregistrat în perioada 2003-2008. Mai precis, industria din anul 2003 avea o pondere în PIB de 25%, în anul 2008  a coborât la 23%, pentru ca în anul 2012 să atingă procentul de 28,4%. 

Mai mul, anul trecut ponderea industriei în PIB a urcat la 30%, în care volumul de activitate din acest domeniu a crescut cu 8,1%, aducând o contribuție de 2,3 % la ascenisunea economiei românești în 2013.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ