EUROVISION 2014: Participarea României va fi decisă de membrii CA ai SRTv
Societatea Română de Televiziune (SRTv) s-a înscris la concursul Eurovision 2014, însă membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române sunt cei care vor decide, pe 12 decembrie, dacă România va participa sau nu la această competiţie.
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a confirmat faptul că TVR s-a înscris la Eurovision, precizând că membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române sunt cei care vor decide dacă România va participa sau nu la ediţia de anul viitor a competiţiei, potrivit mediafax.
"În Comitetul Director de săptămâna aceasta i-am dat mandat lui Dan Manoliu, care reprezintă SRTv în relaţia cu Eurovision, să se înscrie (la concurs, n.r.)", a spus Claudiu Săftoiu, precizând că perioada de înscriere s-a încheiat pe 21 noiembrie.
"Săptămâna viitoare, pe 26 noiembrie, avem un nou Comitet Director, unde vom analiza posibilitatea financiară de a participa la Eurovision în 2014 şi în data de 12 decembrie vom prezenta concluziile şi sper eu avizul pozitiv al Comitetului Director către membrii Consiliului de Administraţie (...) Pe 12 decembrie vom lua decizia în CA (...) Dacă, până pe 14 decembrie, nu ne manifestăm ferm pentru participarea la concursul Eurovision din 2014, atunci fără niciun cost Televiziunea Română va fi retrasă", a explicat Claudiu Săftoiu.
Eurovision Song Contest 2014 se va desfăşura în Copenhaga, după ce ediţia din acest an a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa "Only Teardrops".
Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, în luna mai, la Malmö Arena (Suedia). Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa "It's My Life" (muzică şi versuri Cristian Faur).
Televiziunea Română, membră a European Broadcasting Union (EBU), este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
De când există sistemul de votare cu semifinale (anul 2004) în Concursul Cântecului European - Eurovision, doar patru ţări s-au calificat în mod constant, în fiecare an în finală, iar România este printre ele, celelalte trei fiind Grecia, Rusia şi Ucraina.
Concursul Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică - ca Abba şi Celine Dion.
La concurs participă ţările membre ale EBU, o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc sau Israel.
EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambiţios pentru acele timpuri - televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească ţările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediţie având loc în Elveţia, în 1956.
Doar şapte ţări au participat în primul an - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Elveţia şi Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele şapte ţări - o cifră record pentru acea vreme.
Concursul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.