EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Astăzi s-au afişat REZULTATELE

| 29 iun, 2013

EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Programul pentru depunerea contestaţiilor la Evaluarea Naţională, care a avut loc ieri, a fost prelungit cu două ore, până la ora 22.00, la cererea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, întrucât enoriaşii săi nu pot întreprinde în această zi niciun fel de activităţi laice până la apusul soarelui, scrie RTV.NET.

Notele de la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea la liceu, care se va desfăşura în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014. În intervalul 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc pe data de 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie. Pe 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cadrul celor două etape, iar în intervalul 29 iulie - 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În cea de-a treia etapă de admitere la liceu, repartizarea computerizată va avea loc în zilele de 5 şi 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau cei care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ