Executivul amână acordarea unei părți din certificatele verzi până în 2018

| 04 iun, 2013

Guvernul a decis ca, din 1 iulie, să fie amânată acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice. Măsura este valabilă până în martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, şi până în 2018, pentru centralele eoliene.

Amânarea a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de marţi. Ordonanţa de urgenţă modifică şi completează Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Potrivit Guvernului, ordonanţa prevede amânarea temporară, începând cu 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).

În prezent, sunt acordate şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice, două certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi trei certificate pentru energia hidro.

Ordonanţa limitează acreditarea centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităților instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei Regenerabile.

De asemenea, introduce obligația pentru Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) de a reglementa prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Național, şi stabileşte monitorizarea semestrială a investițiilor de către ANRE, ceea ce, în opinia Guvernului, va permite aplicarea imediată a mecanismului de ajustare a supracompensării.

La începutul şedinţei de guvern, premierul Victor Ponta a arătat că Guvernul este obligat să adopte măsuri privind sistemul de susţinere a energiei din surse regenerabile, astfel încât să se ajungă la un preţ al energiei sustenabil pentru populaţie şi industrie şi pentru ca marile unităţi producătoare să nu îşi "închidă porţile".

Potrivit lui Ponta, Guvernul sprijină investiţiile în domeniu, dar acestea trebuie să respecte realităţile economice şi sociale.
"Este important să avem un preţ la energie care să asigure sustenabilitatea industrială, în primul rând. Avem mari unităţi producătoare care, dacă nu luăm această măsură, practic au pierderi şi închid porţile. Evident, vorbesc şi de preţul pentru populaţie. Încercăm prin schema de ajutor, care de altfel este de foarte mult timp în dezbaterea publică, să găsim linia de mijloc în care câştigă şi cei care investesc în energii regenerabile, dar mai rămâne şi o industrie şi o populaţie care să consume acea energie, că altfel o să avem energie regenerabilă şi nu o să mai aibă cine să o consume, că închidem toate fabricile", a spus premierul.

Victor Ponta a spus că, în ultimii şapte ani, preţul la gazele naturale în Statele Unite ale Americii, pentru industrie, a scăzut cu 66%, în timp ce în Europa a crescut cu 35%. De asemenea, la energie electrică, în SUA preţul a scăzut cu 4%, iar în Europa a crescut cu 38%.

În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că Guvernul va eşalona subvenţiile pentru producătorii de energie regenerabilă deoarece România are în prezent "cel mai generos" sistem de acordare a certificatelor verzi, pe care însă nu mai reuşeşte să îl susţină.

Nota de fundamentare a actului normativ precizează că amânarea acordării acestor certifiate verzi nu afectează obiectivul României ca în 2020 ponderea în consumul brut a energiei regenerabile să fie de 24%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ