EXIT POLL TURUL I. Ce date dau principalele institute de sondaj despre rezultatul alegerilor
EXIT POLL turul I. Diferenţa între primii doi candidaţi variază în funcţie de institut, de la 6% la peste 10% în favoarea lui Victor Ponta. În privinţa locurilor 3-5, ordinea candidaţilor diferă de la institut la institut.
EXIT POLL Agenția de Rating Politic. Victor Ponta a obținut 38,2 % la alegerile prezidențiale de duminică, urmat de Klaus Iohannis, cu 32,1%, conform exit-pollului realizat de Agenția de Rating Politic, la comanda Realitatea TV.
Potrivit exit-pollului, pe următorul loc se află la egalitate trei candidați, cu 6% — Elena Udrea (PMP) și Monica Macovei și Călin Popescu-Tăriceanu (independenți).
Aceștia sunt urmați de Kelemen Hunor (UDMR) — 4,3%, Corneliu Vadim Tudor (PRM) — 2,2%, Dan Diaconescu (PP-DD) — 1,9%, Teodor Meleșcanu (independent) — 1,3%.
Exit-pollul a fost realizat pe baza datelor de la ora 19,30.
EXIT POLL CSCI. Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 40% la alegerile prezidențiale de duminică iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 31%, conform exit-pollului realizat de CSCI, prezentat de România TV.
Următorii candidați clasați sunt independenții Călin Popescu-Tăriceanu — 6% și Monica Macovei — 5% și președinta PMP, Elena Udrea — 5%.
Potrivit CSCI, aceștia sunt urmați de Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România) — 4% și Dan Diaconescu (Partidul Poporului — Dan Diaconescu) — 4%.
EXIT POLL SOCIOPOL. Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 40% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 31%, conform exit-poll-ului realizat de SOCIOPOL, prezentat de Antena 3.
Ceilalți candidați au primit următoarele procente: Călin Popescu-Tăriceanu (independent) — 6%, Elena Udrea (PMP) — 5%, Monica Macovei (independent) — 4%, Kelemen Hunor (UDMR) — 4%, Dan Diaconescu (PP-DD) — 4%, Corneliu Vadim Tudor (PRM) — 3%, Teodor Meleșcanu (independent) — 1%.
EXIT POLL CSOP. Victor Ponta - 38%, Klaus Iohannis - 32%, Monica Macovei - 6%, Călin Popescu Tăriceanu - 6%, Elena Udrea - 6%.
EXIT POLL IRES. Exit poll-ul realizat de IRES la comanda Digi24 arată în felul următor:
VICTOR PONTA - 40,2%
KLAUS IOHANNIS - 31,8%
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU - 5,6%
ELENA UDREA - 5,4%
MONICA MACOVEI - 4,5%
KELEMEN HUNOR - 3,4%
DAN DIACONESCU - 3,2%
CORNELIU VADIM TUDOR - 3,1%
TEODOR MELEȘCANU - 0,1%
ZSOLT SZILAGY - 0,6%
GHEORGHE FUNAR - 0,4%
WILLIAM BRÂNZĂ - 0,5%
MIREL AMARIȚEI - 0,1%
CONSTANTIN ROTARU - 0,1%