Explicaţia ministerului Culturii despre posibilitatea construirii unui nou muzeu lângă Antipa

| 05 iul, 10:20

Reprezentanţii Ministerului Culturii au transmis, joi, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că este prematur să se pronunţe privind posibilitatea construirii unei noi instituţii muzeale lângă Muzeul Antipa din Bucureşti, fiind necesare studii tehnice de specialitate.

Muzeul "Grigore Antipa" din Bucureşti a primit, pe 21 iunie, din partea autorităţii finanţatoare, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, solicitarea de a răspunde unei adrese venite de la Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătraţi din parcul instituţiei în vederea realizării unei alte construcţii.

Anterior primirii acestei adrese, managerul instituţiei, Luis Ovidiu Popa, a fost invitat la sediul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a semna un plan de dezlipire a terenului pe care Muzeul Antipa îl are în administrare, dezlipire pe care nu a solicitat-o, despre care nu fusese informat şi pe care nu o doreşte, potrivit unui comunicat remis, pe 27 iunie, MEDIAFAX.

Conducerea muzeului a înaintat, tot pe 27 iunie, un răspuns către Ministerul Culturii, prin care îşi manifestă opoziţia faţă de ideea înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei.

Într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX primit joi se arată că "Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a primit, în data de 14 iunie, spre analiză, din partea Secretariatului General al Guvernului României, o solicitare pentru transmiterea în administrarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» a unei suprafeţe din terenul neutilizat al parcului Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa». Având în vedere că suprafaţa de teren solicitată în vederea edificării Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România este în administrarea Muzeului «Grigore Antipa» şi, conform circuitului firesc al documentelor în instituţiile publice, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a transmis adresa către Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa», instituţie abilitată să răspundă solicitării Secretariatului General al Guvernului. Menţionăm faptul că Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» este o instituţie cu personalitate juridică aflată în subordinea MCIN. Reamintim că, potrivit inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. 1705/2006, terenul solicitat se află în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa». De asemenea, potrivit extrasului de carte funciară, proprietar este Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, iar administrator este Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa»".

Întrebaţi de MEDIAFAX cât cântăresc în această situaţie argumentaţia şi refuzul Muzeului Antipa de a renunţa terenul vizat, reprezentanţii MCIN au transmis că "Muzeul, în calitate de administrator, trebuie să îşi exprime consimţământul pentru înstrăinarea suprafeţei de teren în cauză".

Reprezentanţii ministerului mai spun: "În ceea ce priveşte posibilitatea construirii unui nou muzeu lângă Muzeul «Grigore Antipa», este prematur să ne pronunţăm în acest sens, întrucât sunt necesare o serie de studii tehnice de specialitate pentru a evalua încadrarea în zonă a unei asemenea construcţii".

De cealaltă parte, Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a declarat, pe 28 iunie, pentru MEDIAFAX că terenul pe care se află Muzeul Antipa din Bucureşti este proprietatea statului, dat în folosinţă gratuită instituţiei, dar "folosinţa poate fi retrasă şi atribuită alteia".

Întrebat care sunt procedurile care vor urma refuzului Muzeului Antipa de a se înstrăina aproape jumătate din suprafaţa parcului, Toni Greblă a declarat pentru MEDIAFAX: "Nu a fost luată încă o decizie definitivă. Se doreşte şi Guvernul s-a angajat să sprijine Institutul (Elie Wiesel, n.r.), comunitatea evreiască şi Congresul Mondial Evreiesc în a realiza la Bucureşti un Muzeu al Holocaustului. Ceea ce cred că mai toată lumea sprijină. Acum trebuie identificată o posibilă locaţie unde să fie ridicat sau amenajat un astfel de muzeu. Am încercat două variante, pe Consiliul General al Municipiului Bucureşti, nişte clădiri reabilitate în centrul vechi al Bucureştiului, dar, din păcate, Consiliul General, din raţiuni numai de el ştiute, a refuzat prin hotărâre atribuirea unuia din acele două imobile. În această variantă, Institutul Elie Wiesel a început să caute posibile soluţii de construire. Una din variante avută în vedere este şi acel teren de lângă Muzeul Antipa, care e în administrare (a muzeului, n.r.), în proprietatea statului".

"Vom vedea după ce terenul va fi dezmembrat, va rezulta o schiţă a unui posibil amplasament al viitorului muzeu şi vom solicita şi alte avize de la Primăria Capitalei, să vedem ce ne zice prin certificatul de urbanism, posibile soluţii de încadrare în zonă, dacă se poate încadra în zonă o asemenea construcţie sau nu. În funcţie de această decizie, vom vedea ce trebuie făcut pe viitor", a explicat Greblă pentru MEDIAFAX.

Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, managerul Muzeului "Grigore Antipa" din Bucureşti, Luis Ovidiu Popa, şi Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", au fost chemaţi marţi la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor. Audierea, care a avut ca obiect "înstrăinarea a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» către o altă instituţie în vederea ridicării unei alte clădiri pe terenul respectiv", a fost însă amânată pentru săptămâna viitoare, după ce ministrul Culturii a absentat de la întâlnire.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ