Explicaţia ministrului Muncii în privinţa lipsei de zile libere şi a indemnizaţiei pentru părinţi în cazul şcolii online

| 17 sep, 13:36

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat că scenariul şcolii online nu este motiv pentru obţinerea de zile libere şi a indemnizaţiei pentru unui dintre părinţi deoarece absenţa angajaţilor de la locul de muncă pentru o perioadă îndelungată va avea un efect şi asupra lor şi asupra companiilor.

Explicaţia vine după ce mai mulţi părinţi au semnalat faptul că nu îşi pot lua zile libere sau indemnizaţie pentru a-şi ajuta copiii de până în 12 ani în predarea de tip online sau hibrid, deoarece OUG 174/2020 se poate aplica doar dacă DSP închide acea şcoală în urma unei anchete epidemiologice.

"Pentru noul an școlar, se vor acorda, prin OUG nr. 147/2020, zile libere plătite unuia dintre părinți pentru supravegherea copilului/copiilor atunci când, în baza anchetei epidemiologice a Direcției de Sănătate Publică din județ/Municipiul București, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență decide suspendarea prezenței fizice, cursurile urmând a se desfășura în format online.

Înțeleg bine îngrijorarea părinților, a cadrelor didactice, a reprezentanților autorităților publice locale și, într-adevăr, trebuie să se ia toate măsurile de protecție. Trebuie să discutăm constant cu cei mici pentru a le reaminti despre cât este de important să fie atenți și să urmeze regulile de protecție împotriva răspândirii Covid. Toate aceste lucruri trebuie făcute constant.

Revenirea copiilor la școală este importantă. La fel și a părinților la serviciu. Absența lor de la serviciu pe o durată lungă îi afectează în mod direct, în primul rând, pe dânșii pentru că vor avea de recuperat ulterior revenirii la muncă și, în al doilea rând, pe angajatori – oameni care au nevoie de ei pentru continuarea în bune condiții a activității societății/instituției", a spus Violeta Alexandru, potrivit Edupedu.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ