EXPLOZIA DE LA CĂLĂRAŞI: Specialişti de la Petroşani vor stabili cauzele exploziei
Specialişti în explozii de la Petroşani fac verificări în blocul din Călăraşi unde s-a produs deflagraţia soldată cu un mort şi şase răniţi, pentru stabilirea cauzelor acesteia, fiind posibilă extinderea cercetărilor pentru infracţiuni legate de serviciu în cazul unor angajaţi ai Distrigaz.
Potrivit procurorilor Parchetului Judecătoriei Călăraşi care au preluat ancheta în acest caz, echipa de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani face verificări în blocul afectat, astfel încât să se stabilească "punctul deflagraţiei", iar datele furnizate de aceştia vor fi folosite în ancheta penală.
"Din ce am discutat cu specialiştii, nu este afectată structura de rezistenţă a blocului. Punctul deflagraţiei nu a fost stabilit, dar cel mai probabil a fost în acel apartament unde s-a produs explozia. Din ce am înţeles de la cei de la Distrigaz, ar fi fost detectate scurgeri de gaz şi la sistemul de ventilaţie al localului de la parterul blocului. Ne apropiem de finalizarea cercetărilor", a spus procurorul Purcărea Xenofonte de la Parchetul Tribunalului Călăraşi.
El a precizat că în acest dosar se fac cercetări pentru ucidere din culpă, distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă şi este posibilă şi extinderea cercetărilor pentru infracţiuni legate de serviciu, fiind vizaţi angajaţi ai Distrigaz.
Acesta a mai spus că varianta că proprietarul apartamentului ar fi încercat să se sinucidă, dând drumul la gaz, este "la fel de probabilă sau improbabilă ca toate celelalte variante analizate".
Potrivit procurorului, anchetatorii vor solicita Distrigaz şi aparatul de măsurare a gazelor folosit în ziua exploziei pentru a detecta scurgerile de gaze. "Vrem să vedem ce s-a întamplat la el (la aparat - n.r.)", a precizat procurorul.
La rândul său, directorul INSEMEX, Constantin Lupu, a declarat, vineri, că la Călăraşi au ajuns, încă de joi seară, patru cercetători pentru a aduna toate probele necesare unei expertize tehnice care să identifice cauzele deflagraţiei.
"Am fost încă de aseară la blocul în care s-a produs explozia pentru a vedea la faţa locului ce s-a întâmplat. Poliţiştii au luat aragazul, centrala termică şi o bucată de furtun din apartamentul unde a avut loc explozia, pe care urmează să ni le predea zilele următoare. Noi am ridicat întreaga reţea de conducte pentru a verifica etanşeitatea acesteia fiindcă existau foarte multe racorduri. În acest moment, pompierii scot molozul şi aşteptăm să vedem dacă nu mai găsim şi alte probe care să ne poată ajuta în expertiză", a declarat directorul INSEMEX, care face parte din echipa aflată la Călăraşi.
Explozia a avut loc miercuri, la ora 17.44, într-un bloc de pe strada Calea Bucureşti din Călăraşi, soldându-se cu decesul unei femei în vârstă de 44 de ani, Gina Popescu, şi rănirea gravă a unui bărbat, Victor Avădanei, de 61 de ani. Bărbatul, care este proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagraţia, este internat la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, la secţia de terapie intensivă, având arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului. De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite uşor în urma deflagraţiei.
Blocul afectat de explozie are cinci scări, iar deflagraţia a avut loc la scara doi, toate cele opt apartamente fiind avariate. În urma exploziei, alimentarea cu gaz şi energie electrică a fost oprită la toate cinci scări ale blocului.
Familiile care locuiau în apartamentele de la scara doi au fost evacuate, autorităţile locale punându-le la dispoziţie un spaţiu provizoriu de cazare, respectiv un cămin pentru elevi, însă majoritatea au preferat să meargă la rude sau prieteni. În ceea ce priveşte locatarii de la celelalte patru scări ale blocului, o parte dintre aceştia au plecat la rude sau la prieteni, din cauza lipsei gazului şi a energiei electrice, în timp ce alţii au preferat să rămână totuşi în locuinţe.
Conform datelor prezentate de vicepremierul Gabriel Oprea, care joi a mers la Călăraşi, deflagraţia a provocat distrugeri majore la opt apartamente de pe scara doi a blocului, în urma exploziei fiind, de asemenea, afectate locuinţe de pe scara trei a imobilului, dar şi spaţiile comerciale de la parterul clădirii.
Oprea a anunţat, joi, că un expert în securitatea construcţiilor, venit de la Bucureşti, a început evaluarea riscurilor în ceea ce priveşte blocul în care s-a produs explozia, primele concluzii arătând că imobilul nu este în pericol de părbuşire.
Gabriel Oprea spunea că vineri după-amiază specialiştii de la Distrigaz vor stabili dacă este posibilă reluarea alimentării cu gaze pentru celelalte patru scări ale imobilului, aceasta fiind urmată de reluarea furnizării energiei electrice, pentru ca oamenii să îşi poată relua "încet, dar sigur" viaţa normală.
Oprea a mai anunţat că a fost începută o anchetă penală pentru a se stabili cauzele deflagraţiei şi că, în funcţie de rezultatele acesteia şi ale expertizei, se vor acorda despăgubiri.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filiescu, a spus că autorităţile locale se vor implica şi vor sprijini financiar înmormântarea femeii de 44 de ani, moartă în urma deflagraţiei, precizând că aceasta fusese, în trecut, angajată a CJ, iar în prezent lucra la Agenţia de Dezvoltare Regională.
Acesta a menţionat că autorităţile şi-au propus să înceapă reparaţii la bloc "foarte repede", dar nu înainte de finalizarea expertizei şi de stabilirea surselor de finanţare.
În acest context, şeful CJ Călăraşi a spus că se doreşte ca, în primul rând, banii pentru reparaţii să vină de la firmele de asigurări şi că autorităţile nu vor să preseze anchetatorii, astfel încât rezultatele anchetei să fie concludente.
Reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele au anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că în urma primelor cercetări s-a stabilit că explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze pe instalaţia de utilizare a gazelor naturale din interiorul apartamentului în care a avut loc deflagraţia.
Locatarii blocului din Călăraşi afectat de explozie şi angajaţi ai cafenelei de la parterul clădirii susţin că, miercuri, înainte de producerea deflagraţiei, doi lucrători ai Distrigaz au venit la faţa locului pentru a verifica dacă există scurgeri de gaz, după ce oamenii le-au solicitat intervenţia. În urma verificărilor angajaţii Distrigaz au stabilit că nu există probleme.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi au deschis, joi, un dosar penal în cazul exploziei, fiind audiate deja mai multe persoane.