Explozie stelară de proporţii observată, în premieră, de astronomii bârlădeni

| 02 feb, 2014

În seara de 30 ianuarie, cu ajutorul telescopului principal al Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan“ din Bârlad, muzeograful Dumitru Ciprian Vîntdevară a reuşit să captureze mai multe imagini cu galaxia M 82, unde se află şi supernova 2014J, recent descoperită de Steve Fossey de la University of London Observatory.

Supernova cu numele de 2014J a fost descoperită pe 21 ianuarie 2014 în galaxia M 82 de către astronomul Steve Fossey de la University of London Observatory cu ajutorul unui telescop de 350 de mm. Galaxia M 82 se află la aproximativ 12 milioane de ani lumină distanţă, pe teritoriul constelaţiei Ursa Mare, informează Adevărul.ro.

În felul acesta, lumina supernovei a călătorit 12 milioane de ani până să ajungă la noi. În termeni generali, o supernovă reprezintă o etapă finală din evoluţia unei stele gigantice sau supergigantice, stele mult mai mari decât soarele. Supernova este un fenomen violent, o explozie de proporţii greu de imaginat.

Steaua în cauză îşi aruncă în spaţiul cosmic materialul din care a fost formată. Supernovele sunt extrem de luminoase şi de multe ori emit mai multă lumină decât toate stelele dintr-o galaxie. Deoarece sunt mai multe tipuri de supernove, acesta este posibil să fie de tip Ia, după analizele spectrale. Potrivit specialiştilor, este posibil ca Observatorul Astronomic din Bârlad să fie primul observator astronomic public din România care a observat pentru prima data supernova 2014J.

 

 

Tag-uri: stea, supernova 2014j
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ